in ,

Ziua plății! Black Lives Matter îi cere lui Biden să desființeze închisorile!

biden

În susținerea cererii, cofondatorul BLM, Patrisse Cullors, arată că afro-americanii au „salvat Statele Unite”, amintind faptul că rețeaua globală Black Lives Matter a implicat în alegeri peste 60 de milioane de oameni.

Nici nu a fost declarat oficial președinte ales și Joe Biden este somat deja, de Black Lives Matter, să adopte în primele o sută de zile ale Administrației sale așa-numitul Breathe Act, care include și o foaie de parcurs pentru desființarea închisorilor în următorii zece ani.

Proiectul de lege a fost anunțat încă din luna iulie de Rashida Tlaib din Michigan și Ayanna Pressley din Massachusetts, dar nu a fost prezentat forului legislativ.

„ BREATHE Act este o scrisoare de dragoste legislativă adresată oamenilor de culoare”, a scris joi cofondatorul BLM, Patrisse Cullors, în Teen Vogue. Cullors, care le-a trimis o scrisoare lui Joe Biden și Kamalei Harris solicitându-le o întâlnire, a declarat pentru The Hollywood Reporter că și-ar dori ca noua administrație să adopte această lege în primele 100 de zile.

E greu de crezut, însă, că doleanțele BLM pot fi rezolvate at\t de ușor, dacă ne gândim la conținutul proiectului. De pildă Departamentului de Justiție și Departamentului pentru Sănătate li se cere să elaboreze un plan  privind “desființarea unităților de detenție federale în decurs de 10 ani” și „să instituie un moratoriu pentru toate noile închisori federale, închisori și centre de detenție pentru imigranți și tineri”.

„Trebuie să ne reimaginăm radical conceptul de justiție și siguranță. Pentru prea mult timp, am răspuns răului cu rău ”, a scris Cullors.

În plus, Legea va crea o comisie pentru studierea despăgubirilor, acordarea drepturilor de vot imigranților fără acte, dezincriminarea tuturor infracțiunilor legate de droguri, încheierea cooperării cu autoritățile de imigrare, programe pilot pentru venitul de bază universal, printre alte schimbări radicale.

În susținerea cererilor ei, Cullors afirmă că afro-americanii au „salvat Statele Unite”. Ea a spus că rețeaua globală Black Lives Matter a implicat în alegeri peste 60 de milioane de oameni.

„Ceea ce este extrem de clar este că alegătorii negri au înclinat balanța în favoarea lui Joe Biden și a Kamalei Harris, în special în zonele disputate din Rust Belt. Este o dovadă că oamenii care au fost tratați cel mai rău de democrația noastră au salvat-o”, a scris ea.

Echipa Biden-Harris nu a răspuns încă dacă se va întâlni cu Cullors. Biden mai are o chestiune nerezolvată cu Black Lives Matter și în cee ace privește tăierea finanțării poliției. Recent Biden a declarat că nu sprijină tăierea fondurilor pentru forțele de ordine, dar a adăugat că susține reintroducerea „poliției comunitare”.

Mult mai elaborat și vag a fost răspunsul Kamalei Harris „Am confundat ideea că pentru a obține siguranță trebuie să avem mai mulți polițiști pe stradă, în loc să înțelegem că pentru a avea comunități mai sigure și mai sănătoase, trebuie să alocăm mai multe resurse în sistemul public de educație, în locuințe la prețuri accesibile, în proprietatea locuințelor, în accesul la capital pentru întreprinderile mici, în accesul la asistență medicală”.

What do you think?

Written by Barikada

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0
proiect de lege bolnavi covid

Proiect de lege: bani pentru bolnavii de Covid și pentru românii aflați în carantină sau izolare!

isoleta curse ilegale

Ultimul răcnet al pandemiei: curse ilegale de izolete, organizate noaptea în București!