67 de deputați au lipsit nemotivat din Parlament în primele cinci luni ale anului. În total, aceștia au adunat 190 de absențe, arată o statistică transmisă de Camera Deputaților la cererea HotNews. Citește mai mult
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a anunțat aplicarea a două amenzi în valoarea totală de 25.000 de euro pentru nerespectarea normelor GDPR de către partidul AUR, potrivit unui comunicat de presă. Citește mai mult
Ei bine, nea Căline, a venit momentul mult așteptat, nu de dumneata, firește, ci de noi, toți, cetățenii ăia de rangul doi, proști și creduli, de la țară, dar încă necontaminați de vodcă ideologică și fantezii eurasianiste. Clopotele bat, însă nu pentru o nouă „renaștere spirituală a României”, ci pentru ieșirea dumitale pe ușa din dos a acelei istorii pe care ai încercat zadarnic să o rescrii cu pix de la Moscova și hârtie de la Dughin. Citește mai mult
Scurtă călătorie foto - editorială prin ”România lui Georgescu & Simion”, patria în care libertatea de exprimare e păzită de jandarmi cu bice din cânepă dacică și fiecare cetățean e încurajat să-și toarne vecinul dacă e prea liberal la gură. O țară unde viitorul arată ca un film de propagandă din ‘82, doar că e filmat la verticală și postat pe Telegram. Citește mai mult
Azi România are nevoie de calm. De construcție. De repere. De o dreaptă autentică, care nu confundă valorile conservatoare cu isteria și tradiția cu intoleranța. De lideri, nu de agitatori la umbra trolilor cu pantaloni roșii. De conducători care știu că forța nu stă în vocea ridicată, ci în tăcerea bine asumată. Citește mai mult
Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, l-a criticat pe fostul premier Victor Ponta, anunțând că formațiunea politică nu va negocia cu acesta susținerea lui George Simion în turul II al alegerilor prezidențiale. Citește mai mult
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că declanşează un control la Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), după informaţiile conform cărora partidul AUR ar avea un contract cu o companie de lobby din SUA . Citește mai mult
Compania chineză TikTok susține într-un raport că atât Călin Georgescu, cât și partidul AUR au beneficiat de o rețea de peste 27.000 de conturi false în campania electorală din noiembrie 2024. Raportul TikTok către Comisia Europeană, citat de Biziday, are un capitol distinct cu privire la scrutinul de la finalul anului trecut, anulate de Curtea Constituțională a României. Citește mai mult
Singura rafinărie de aur din România, Rafinor, va livra în 2025 holdingului Magnor, tot cu acţionariat românesc, lingouri de aur de investiţii în valoare de 10 milioane de euro, în urma unui parteneriat strategic încheiat între cele două companii Citește mai mult
Președintele Consiliului Național de Conducere (CNC) al AUR, Claudiu Târziu, susține că acuzația că pe listele de semnături ar fi fost trecuți și morți este „caraghioasă”, însă nu poate „să răspundă pentru 600.000 de semnături”. Citește mai mult
Adrian Câciu, fost ministru PSD al Finanţelor și al Fondurilor și Proiectelor Europene, îi acuză pe parlamentarii AUR și POT că nu vin la muncă, dar că „semnează, în fals, că sunt prezenți”. Citește mai mult
Gigi Becali a lansat un atac la adresa liderului partidului AUR, George Simion, despre care spune că este „viclean, nedemn și obraznic”. Citește mai mult
Laura Vicol l-a atacat pe George Simion, după ce liderul AUR a numit-o pe fosta deputată PSD „infractoare”. Ea a anunțat că va face dezvăluiri despre „colaborarea” sa cu AUR. Citește mai mult
Gigi Becali și George Simion, doi dintre cei mai influenți lideri ai AUR, s-au confruntat public pe tema conducerii partidului. Într-o declarație incendiară, Becali s-a autoproclamat „împăratul partidului”, în timp ce Simion a subliniat că nimeni nu va reuși să destabilizeze AUR. Citește mai mult
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a fost întrebat de fostul președinte BERD, Jacques de Larosière, dacă ar vinde aurul din Tezaurul României în cazul în care rușii l-ar returna. Citește mai mult
Patronul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a intrat în AUR, partidul condus de George Simion. El a declarat pentru Fanatik că va candida la alegerile parlamentare pentru un loc de deputat. Citește mai mult
Partidul AUR a anunțat în noaptea de duminică spre luni că a câștigat alegerile locale la 12 primării din țară, cele mai multe fiind de comune. Citește mai mult
În timp ce corturile AUR sunt ridicate de Poliția Locală, cele ale USR rămân pe poziții, nederanjate de autorități, deși formațiunea nu a depus cereri în vederea obţinerii Avizelor de urbanism. Citește mai mult
Apelul către organismele de control ale statului a fost făcut de către Mihai Enache, propunerea AUR pentru șefia administrației bucureștene Citește mai mult
Tinerii din România sunt atrași în special de mesajele partidelor reformatoare, și arată mai puțină susținere față de ofertele formațiunilor politice tradiționale. Citește mai mult