in ,

Proiect de lege: bani pentru bolnavii de Covid și pentru românii aflați în carantină sau izolare!

proiect de lege bolnavi covid

Candidat independent la alegerile parlamentare din 6 decembrie, Cătălin Stochiță le cere parlamentarilor români să adopte un proiect de lege pentru a sprijini persoanele infectatate cu noul coronavirus, respectiv pentru cele aflate în carantină și izolare.

„În contextul pandemiei SARS CoV-2 pentru a sprijini financiar persoanele infectate cu virusul SARS CoV-2 și persoanele aflate în carantină sau în izolare, am depus la Parlament un Proiect de lege, în calitate de candidat Independent pentru funcția de Deputat în Circumscripția electorală nr. 42 București.

Având în vedere haosul din sistemul sanitar public, faptul că angajații DSP își bat joc de cetățeni, fiind mii de cazuri în care pacienții aflați în tratament la domiciliu sau persoanele aflate în izolare au fost sunate din partea DSP pentru realizarea anchetei epidemiologice după 1 săptămână sau chiar după 2 săptămâni, plus faptul că administrația publică locală nu acorda sprijin logistic sau material persoanelor menționate, consider că este o soluție viabilă adoptarea și implementarea acestui proiect de lege, care poate fi îmbunătățit cu ajutorul specialiștilor din domeniul sănătății și administrației publice” a declarat inițiatorul normativului.

Ce prevede proiectul normativului?

Proiect de lege privind acordarea susținerii financiare pentru persoanele infectate cu virusul SARS CoV-2 și pentru persoanele aflate în carantina sau în izolare stipulează următoarele:

  • Se decontează sumele achitate pentru tratamente medicale realizate la domiciliu, în spitalele publice (de stat) sau în clinicile private, respectiv cheltuielile de spitalizare pentru perioada tratamentului până la data declarării persoanei ca fiind vindecată prin intermediul următoarelor documente- bilet de ieșire din spital, aviz emis de DSP, aviz emis de medicul de familie sau rezultat negativ al testului RT-PCR.
  • Persoanele aflate în perioada de carantină (14 zile) sau în perioada de izolare/autoizolare prin înștiințarea DSP sau a medicului de familie, beneficiază de suma de 1400 lei, respectiv 100 lei/zi x 14 zile pentru susținerea cheltuielilor efectuate cu produse alimentare, fructe, sucuri, apă minerală/plată, servicii de catering sau livrare la domiciliu, consumabile medicale și produse de igienizare (măști, mănuși, dezinfectanți, etc).
  • Persoanele infectate beneficiază pe perioada tratamentului în spitalul public, spitalul privat sau la domiciliul pacientului de suma de 1400 lei plus suma calculată de 100 lei/zi x nr. zile până la finalizarea tratamentului și declararea vindecării pacientului, pentru susținerea cheltuielilor cu medicamente, produse alimentare, fructe, sucuri, apa minerală/plată, servicii de catering sau livrare la domiciliu, consumabile medicale și produse de igienizare (măști, mănuși, dezinfectanți, etc).
  • Persoanele declarate vindecate de virusul SARS CoV-2 care donează plasmă beneficiază de suma de 5000 lei în numerar sau prin transfer bancar sau tichete de masă sau vacanță/cadou sau vouchere în cazul unor sponsorizări acordate de diverse firme private.

Sumele menționate ar urma să se acorde astfel: pentru anul 2020 începând de la data declarării stării de urgență/stării de alertă până la data de 31.12.2020; pentru anul 2021 începând de la data de 01.01.2021 până la data încetării stării de alertă/stării de urgență sau emiterea de către instituțiile Statului Român a unui document oficial privind încetarea pandemiei.

What do you think?

Written by Barikada

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0
dan tudorache

Dan Tudorache, inculpat de DNA pentru spălare de bani și trafic de influență! Cauțiune de 1 milion de euro!

biden

Ziua plății! Black Lives Matter îi cere lui Biden să desființeze închisorile!