În jargonul deloc academic al presei locale există o specie jurnalistică pe care am putea-o numi fără prea multe menajamente ”presa de chitanțier”. Este presa care își construiește o parte consistentă din existența economică facturând administrațiilor publice servicii de ”informare”, ”mediatizare”, ”promovare” sau ”publicitate”, după care vigilența editorială față de aceleași administrații începe, inevitabil sau nu, să ridice semne de întrebare. Nu vorbim aici despre ilegalitatea contractelor, ci despre moralitatea acestora, adică despre conflictul evident de interese dintre postura de ”câine de pază al democrației” și aceea de furnizor plătit al puterii. Citește mai mult






























