in , ,

Rețea de români, hoți și traficanți de cartoane, destructurată la Madrid, după ce a produs un prejudiciu de peste 10 milioane de euro!

traficanti cartoane1

O bandă de români care a traficat către mai multe țări asiatice tone de deșeuri din carton furate din containerele din Madrid a fost destructurată de poliția spaniolă. Peste 40 de membri ai bandei au fost arestați sub suspiciunea de infracțiuni la legislația de mediu și spălare de bani.

Rețeaua a fost acuzată că a furat și expediat ilegal în Asia peste 67.000 de tone de deșeuri în valoare de 10 milioane de euro (8,4 milioane de lire sterline), o mare parte din deșeuri fiind sustrase din coșurile de reciclare deținute de Consiliul Municipal.

Acționând ilegal încă din 2015, gașca infracțională a costat Consiliul Local al Madridului peste de 10 milioane de euro, prin pierderea de materiale reciclabile, hârtia și cartonul furate de membrii rețelei fiind amestecate cu deșeuri colectate legal înainte de a fi expediate în țări din Asia de Sud-Est, în principal China, India, Indonezia și Coreea de Sud.

Imaginile difuzate de poliție arată un suspect cu picioarele înfundate intr-un  coș de reciclare a consiliului în timp ce încearcă să fure cartonul și hârtia din interior. O sursă de poliție a declarat ziarului El Pais că membrii bandei „mergeau uneori de două ori pe zi pentru hârtie” în „cele mai ofertante zone”. Din cele 42 de persoane arestate, trei erau resortisanți spanioli, iar majoritatea erau de origine română.

Operațiunea, condusă de Garda Civilă spaniolă (Guardia Civil), a fost susținută de Europol.

What do you think?

Written by Barikada

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0
coronavirus carantina

FOTO: Condițiile inimaginabile în care un român supraviețuiește în carantina unui spital din Wuhan, China!

useriu dn1

După ce a dat gata Maratonul Arctic din Canada, Tibi Ușeriu va participa și la Maratonul Static de pe DN 1!