Pentru că restricțiile stabilite prin Ordonanțele precedente sunt respectate într-un mod aparte de către conducătorii auto, care la filtrele organizate de patrulele de poliție arată documentele de identitate și declarația pe proprie răspundere prin geam, lipsindu-i, astfel, pe agenți, de posibilitatea de a observa dacă prezintă cumva simptome specifice îmbolnăvirii cu coronavirus, Ministerul de Interne pregătește în aceste zile o măsură de contracarare a oricăror intenții de sustragere de la obligația de control.
Astfel, printr-o nouă Ordonanță Militară, patrulele de la Circulație, Ordine Publică și Poliția Locală vor fi dotate cu noile Karpați Termik, pistoale radar cu tehnologie laser de măsurare a temperaturii corporale de la mare distanță, cu care vor putea afla potențialele stări febrile ale conducătorilor auto cu mult înainte ca aceștia să poată zări echipajele.
În atare condiții, dacă soferii vor refuza să oprească la semnalul patrulelor de Poliție, Ordonanța prevedă faptul că somația agenților nu va mai fi ”Stai că trag!”, ci ”Te-ai ars, fraiere! Ai 39 temperatura! Te aștept diseară la Urgențe!”