După ce a demonstrat că este un specialist în baraje, calificând echipa națională la barajul pentru Euro 2020 cu mâinile în buzunare, după ce Austria a învins Macedonia de Nord cu 2-1, Cosmin Contra va părăsi banca tehnică a selecționatei României după meciul cu Spania.
Contra a semnat astăzi un contract, foarte bine plătit, cu Comandamentul Anti-inundații din Veneția. Astfel, începând de săptămâna viitoare, ex-selecționerul va coordona toate echipele care se ocupă de consolidarea barajelor anti-maree în centrul turistic italian și în zonele limitrofe.
Apărător foarte apreciat pentru soluțiile sale în teren, pe vremea în care nu își agățase ghetele în cui, Contra va fi în același timp și șeful Departamentului de Apărare Publică în caz de Dezastre Naturale din Veneția, acolo unde îi va avea ca secunzi pe Florin Prunea, Bogdan Stelea și Martin Tudor, foști portari, ce se vor ocupa, tocmai pentru că au experiență cu apăratul, fiecare în parte, de apărarea propriu-zisă a populației împotriva viiturilor, a cutremurelor și a incendiilor.
Tot ce se știe, până în acest moment, despre contractul lui Contra este că are o fabuloasă primă de succes și nu va putea fi dat afară indiferent de rezultatele inundațiilor de anul acesta, obiectivul său fiind să pregătească Veneția pentru inundațiile din 2020.