După îndelungate negocieri, șefii FRF l-au convins pe legendarul Gheorghe Hagi să devină noul antrenor al tricolorilor. Federația Română de Fotbal a anunțat recent că azi, de la 13:30, va avea loc o conferință la care vor participa Răzvan Burleanu, Gheorghe Hagi și directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, scrie Sport.ro.
„Reprezentanții mass-media sunt invitați luni, 20 aprilie, începând cu ora 13:30, la Casa Fotbalului, pentru o conferință de presă.
La evenimentul ce va avea loc de la ora 13:30, în sala ‘Nicolae Dobrin’, vor participa președintele FRF, Răzvan Burleanu, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, și domnul Gheorghe Hagi.
Conferința de presă va fi transmisă în direct pe canalul de Youtube FRF TV și pe pagina de Facebook a Echipei Naționale de Fotbal a României.
Accesul jurnaliștilor se va face prin strada Vasile Șerbănică și va fi permis începând cu ora 13:00″, au transmis cei de la FRF.
Așadar, va fi al doilea mandat al lui Gică Hagi la cârma naționalei României, după cel din 2001.










