in , ,

Două funcționare ale Primăriei Urziceni, infectate cu coronavirus!

coronavirus primaria urziceni

Două funcționare ale Primăriei municipiului Urziceni au fost depistate ca fiind infectate cu coronavirus în ultimele trei zile, după ce au prezentat, potrivit surselor medicale, simptome ușoare înaintea testărilor de specialitate.

Cele două angajate ale Primăriei din Urziceni lucrează la Biroul de Stare Civilă și la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor și au fost testate pozitiv la interval de doar 48 de ore. Prima se afla deja internată într-un spital din București, pentru a-și trata o afecțiune distinctă de cele din sfera epidemiologică. Imediat după pozitivare, femeia a fost transferată de urgență la o unitate spitalicească suport din Capitală. Cea de a doua funcționară a primit confirmarea infectării cu coronavirus în cursul zilei de azi, urmând să fie internată cel mai probabil la Spitalul suport Covid din Fetești.

Potrivit surselor medicale, în urma confirmării infectării cu coronavirus a celor două salariate, clădirea în care funcționează Biroul de Stare Civilă și Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor a fost închisă, angajaților fiindu-le recomandată izolarea la domiciliu, fără a se ști până la această oră situația exactă a întregului personal din imobil, în același corp funcționând și unitatea de Poliție Locală.

De menționat faptul că, până astăzi, administrația locală nu a anunțat, pe site-ul instituției sau pe rețeaua de socializare, nimic referitor la cele două funcționare infectate ori la închiderea Biroului de Stare Civilă și Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, accesul în Primăria Urziceni făcându-se, chiar și la începutul săptămânii în curs, fără vreo procedură de triaj, cu cort sau personal dotat cu instrumentar adecvat.

What do you think?

Written by Barikada

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0
catalin radulescu

Bombă! Pesedistul Cătălin Rădulescu cere să fie interzise cifrele arabe în școli!

Raed Arafat, amenințat cu moartea!