in

De ce este benefic să gătești împreună cu copilul tău. Sfaturi de la specialiști

Importanța implicării copiilor în pregătirea mesei încă de la vârste mici este crucială, potrivit specialiștilor.

Un studiu realizat de NestléResearch arată că acei copii implicați în pregătirea mesei au consumat mai multe legume verzi (+ 76%) decât copiii care nu au fost implicați. În medie, copiii care au contribuit la gătit au consumat 200 grame de legume în concordanță cu cantitățile zilnice recomandate. Pe de altă parte, copiii care nu au fost implicați în procesul de preparare au consumat doar 145 de grame de legume.

În România, 1 din 4 copii este suprapoderal sau obez și doar 40% dintre români consumă zilnic legume și fructe, obicei care trebuie cultivat în familie de la vârste fragede, mesele în familie fiind foarte importante pentru a încuraja obiceiuri sănătoase.

Copiii care gătesc împreună cu părinții lor consumă mai multe vegetale

Studiile arată faptul că implicarea copiilor în pregătirea mesei este benefică din toate punctele de vedere: copiii nu doar că ajung să guste ceea ce au gătit, dar și mănâncă de cele mai multe ori preparate care conțin legume și fructe pe care în mod obișnuit nu vor să le mănânce. Totodată, se obișnuiesc să vorbească despre sănătate, despre mâncare și despre ingrediente sănătoase.

Specialiștii recomandă să aducem copiii în bucătărie și să-i implicăm în pregatirea mesei, pentru că acest lucru are un număr mare de beneficii, de la deprinderea unor abilități de bază, înțelegerea unor concepte de matematică și până la întărirea stimei de sine și construirea unor obiceiuri sănătoase.

Diana Lupu, psiholog, povestește care sunt aceste beneficiile pentru copii: Implicarea copiilor în pregătirea mesei este o adevărată aventură pentru cei mici, dar și pentru părinți. De cele mai multe ori adulții devin reticenți atunci când vine vorba de această activitate extrem de benefică în dezvoltarea abilităților copiilor, deoarece se gândesc în primul rând la dezordinea cu care se poate încheia această activitate. Lăsând la o parte acest aspect, implicarea copiilor într-o astfel de activitatate vine cu o mulțime de beneficii: întărește relația și comunicarea dintre părinte și copil, flexibilizează reticențele părinților, contribuie la dezvoltarea abilităților motorii de coordonare între ochi și mâini, abilități cognitive (rezolvarea unor probleme, găsirea de soluții, așteptare, urmărirea unor indicații) și dezvoltarea limbajului“.

Gătitul îi ajută pe cei mici să învețe să numere, să măsoare cantități, să își folosească mâinile, să folosească instrumente, îi învață să-și cultive simțurile și papilele gustative, este un lucru știut faptul că cei mici sunt foarte reticienți și pretențioși când vine vorba să guste ceva nou. În bucătărie, sub atenta supraveghere a unui adult, ei pot să exploreze și să încerce lucruri, cum ar fi să folosească un mixer, cuptorul și cuțitele.

Rețetele pe care le realizăm împreună cu cei mici trebuie să fie potrivite pentru categoria lor de vârstă, trebuie să le oferim copiilor o alternativă sănătoasă, este indicat să gătim rețete de sezon, în care să folosim ingrediente locale, accesibile. Ideal este să avem o carte de bucate sau o rețetă care descrie fiecare pas și să le dăm posibilitatea copiilor să miroasă și să guste ingredientele pentru a se împrieteni cu ele. Nu în ultimul rând, implicați-vă copiii în procesul de curățare după ce ați pregătit masa!”, spune Chef Ștefan Popescu, membru al Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism.

S-a demonstrat că simpla vizionare a unei emisiuni de gătit îi determină pe copii să facă alegeri mai sănătoase.

What do you think?

Written by Cristiana Trifu

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Ce restricții intră în vigoare de la ora 00.00

Câți bani poți scoate din buzunar dacă nu respecți restricțiile