in ,

Ce restricții intră în vigoare de la ora 00.00

Activitatea școlară față în față se suspendă de marți, când se închid și cafenelele, restaurantele și cinematografele. S-a impus obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice, din Capitală.

CMBSU a hotărât azi  după ce rata infecțiilor cu Sars-Cov-2 a fost ieri de 3,02 cazuri la 1.000 de locuitori, iar azi rata infecțiilor a fost de 3,19 la 1.000 de locuitori, că începând cu ora 00.00, 20 octombrie,  în municipiul București să intre în vigoare următoarele măsuri:

  • Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise.
  •  Suspendarea temporară a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă, din unităţile de învăţământ (scenariul 3), cursurile desfăşurându-se online.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă.
  •  Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar persoanelor cazate în cadrul acestor unităţi.
  • Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
  •  Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă.

What do you think?

Written by Cristiana Trifu

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Un celebru fitness influencer a murit de COVID-19, deși era convins că virusul nu există – FOTO&VIDEO

De ce este benefic să gătești împreună cu copilul tău. Sfaturi de la specialiști