in ,

Brexitul a început în forță: ”Nu mai vrem locatari care vorbesc în casă altă limbă decat engleza reginei!”

Inca din prima zi dupa iesirea oficiala a Marii Britanii din Uniunea Europeana rasismul a facut ochi si a inceput sa scuipe flacari.

Intr-un imobil din Norwich au fost gasite la toate etajele afise care contineau un anunt cutremurator: ”Nu mai vrem sa avem locatari care vorbesc IN CASA alta limba decat engleza Reginei”.

Chiar daca, dupa ce au facut o sesizare la politie, cei vizati au fost linistiti de consilierul local, Emma Corlett, lucrurile nu par sa se indrepte catre un orizont foarte senin in Regatul Unit. Pentru multi migranti care au ales UK, indiferent din ce colt al lumii au venit, este mai usor sa vorbeasca limba romana a ex-premierului Dancila decat sa se exprime ca la carte, in engleza Reginei Elisabeta a II-a.

Nu stim daca nativii care urla acum ”Ne-am luat tara inapoi”, ”Suntem din nou proprii stapani ai tarii noastre”, realizeaza ca in secolul XXI lumea este cu totul alta decat atunci cand inaintasii lor au cucerit intreaga planeta de-au avut bani sa-si umple insula cu palate, castele, fabrici si alte minunatii. Trezirea la realitate se va intampla intr-o frumoasa dimineata fara ceata cand, lipsiti de strainii cei rai, englezii cei puri si harnici vor constata ca nu ar cine sa le lucreze pamanturile, cine sa se urce pe schelele santierelor si chiar cine sa-i consulte cand merg la doctor.

What do you think?

Written by Barikada

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0
florin-catu

Asasinii care l-au ratat pe Dragnea vor acum să-l tundă pe ministrul Florin Cîțu!

femeie goala aeroport

VIDEO: Show sexy pe aeroport! Cine e femeia care s-a plimbat goală prin terminal, la miezul nopții?