Campania lui Mihai ne amintește că succesul autentic nu se măsoară în bogății materiale, ci în impactul pozitiv pe care-l avem asupra vieților celor din jur. Citește mai mult
Ministerul Apărării Naționale anunță un exerciți de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare MOBEX BR-GL-24 ce se va desfășura, în perioada 8-12 aprilie. Citește mai mult
Un sondaj al INSCOP arată că secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, se află pe primul loc în intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale, cu 26%. Pe locul doi se află prim-ministrul Marcel Ciolacu (24%), urmat de șeful AUR, George Simion (13%). Citește mai mult
Ministerul Educației, cu ajutorul UE, investește 21 de milioane de euro ca să-i învețe pe educatori și pe învățători să predea, să comunice eficient cu cei mici și să-și controleze emoțiile negative. „Este nevoie de însușirea unor metode de predare, învățare, evaluare inovative, dar și de competențe de adaptare, schimbare a sistemului de învățământ”, spune o învățătoare. Citește mai mult
În prezent, deși prețurile energiei electrice au ajuns la valori negative, românii încă nu resimt o scădere semnificativă în facturi, însă președintele Asociației Energie Inteligentă, Dumitru Chisăliță, vine cu o veste cu o veste bună pentru românii care se încadrează într-un anumit grafic de consum lunar. Citește mai mult
Başcana prorusă a regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova, Evghenia Guţul, a avertizat Chişinăul că regiunea îşi va declara independenţa dacă Republica Moldova va alege să se unească cu România, informează Agerpres Citește mai mult
Aproximativ 20 de miliarde de euro este prejudiciul constatat de procurorii Parchetului European în cele aproape 2.000 de dosare de fraudă pe care le anchetează, a declarat şefa instituţiei, Laura Codruţa Kovesi, în Parlamentul European. Citește mai mult
Cristian Popescu Piedone, actualul primar al Sectorului 5 și dublu candidat al PUSL la alegerile europarlamentare și la alegerile locale din 2024, dădea asigurări în urmă cu mai puțin de un an că nu va candida sub nicio formă la Primăria Capitalei. Citește mai mult
Prezent pe teren, luni, 08.04 a.c., la Amenajarea hidroameliorativă Pietroiu-Ștefan Cel Mare, ministrul Agriculturii Florin Barbu a declarat pentru PS News că „în 48 de ore apa va fi pe canal, la un nivel optim de exploatare, iar fermierii vor putea începe să irige”. Citește mai mult
Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a anunţat marţi că industria jocurilor de noroc, industria păcănelelor va suferi prima mare înfrângere în Parlamentul României. Citește mai mult
Diagnosticul lui Nicu Covaci este încă secret. Compozitorul şi interpretul Nicu Covaci, în vârstă de 76 de ani, se află sub tratament după ce la sfârşitul lunii martie a fost operat pe creier. Citește mai mult
Mihail Pascu, tatăl lui Vlad, a afirmat, marţi, că a încercat de fiecare dată să facă ce trebuia făcut şi a precizat că nu a putut să ducă la capăt ce şi-ar fi propus deoarece ar fi fost arestat. Citește mai mult
Un contract acord-cadru între Primăria Sectorului 5 și o asociere de două firme, Magic Star Security și Akyle Security, a fost semnat recent, scrie G4Media. Citește mai mult
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că procentul cu care au crescut veniturile, atât pe gospodărie, cât şi pe persoană, este mai mare decât cel cu care au crescut preţurile. Citește mai mult
Spitalul Judeţean Sibiu face o anchetă, după ce o femeie de 32 de ani a murit în unitatea medicală, la o săptămână după ce a născut într-un spital privat. Citește mai mult
Mircea Geoană a comentat scenariul de coșmar publicat de Il Messaggero, în care lui Putin i-ar lua mai puțin de 24 de ore pentru a învinge România. Secretarul general adjunct al NATO spune că „dacă eram singuri, era un lucru extrem de periculos pentru România”. Citește mai mult
Forțele Navale Române organizează, în perioada 8 – 21 aprilie, exercițiul multinațional „Sea Shield 24”, la care vor lua parte militari din 12 state aliate și partenere NATO: Bulgaria, Franța, Georgia, Grecia, Italia, Marea Britanie, Republica Moldova, Regatul Țărilor de Jos, Polonia, Portugalia, Turcia și SUA, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța. Citește mai mult
116 persoane care urmau să protesteze la București, în cadrul unor manifestații organizate și plătite de oligarhul fugar Ilan Șor, în ziua în care șefa statului Maia Sandu participa la Congresul Partidului Popular European (PPE), au fost sancționate de autoritățile române. Aceștia au primit interdicție de intrare în România, transmite Ziarul de Gardă. Citește mai mult
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat, duminică, că ţara sa va pierde războiul în faţa Rusiei dacă ajutorul american de 60 miliarde de dolari rămâne blocat în Congres, într-un moment în care Rusia îşi intensifică presiunea în estul ţării. Citește mai mult