Activitatea școlară față în față se suspendă de marți, când se închid și cafenelele, restaurantele și cinematografele. S-a impus obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice, din Capitală.
CMBSU a hotărât azi după ce rata infecțiilor cu Sars-Cov-2 a fost ieri de 3,02 cazuri la 1.000 de locuitori, iar azi rata infecțiilor a fost de 3,19 la 1.000 de locuitori, că începând cu ora 00.00, 20 octombrie, în municipiul București să intre în vigoare următoarele măsuri:
- Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise.
- Suspendarea temporară a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă, din unităţile de învăţământ (scenariul 3), cursurile desfăşurându-se online.
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă.
- Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar persoanelor cazate în cadrul acestor unităţi.
- Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
- Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă.