Maria Teianu, soția primul bolnav de coronavirus confirmat în Urziceni, a făcut în această dimineață, pe contul său de socializare, un apel lipsit de echivoc, destinat întregii comunități: ”Stați în casă, vă rog!”
”Bună dimineața! Soțul a fost internat la Matei Balș, eu sunt acasă, aștept să mă testeze azi. Aseară, până să vină salvarea, ne-am omorât mințile, să ne dăm seama unde am greșit. Am fost plecați cu mașina cu o familie din Cluj. Când am văzut că la vama Nădlac se trece foarte usor, atunci ne-am pus semne de întrebare. Până la Cluj nu am oprit. Am dormit sâmbătă noaptea, a doua zi ne-am luat mașina și am plecat către casa. Aveam la noi măști și mănuși. Am oprit în Sighișoara, de unde ne-am aprovizionat, si am plecat direct la Urziceni. De duminică 15.03, ora 18, nu am ieșit deloc din casă!!!
Postez acest mesaj cu conștiința împăcată că nu am luat contact cu nimeni, pentru binele tuturor. Problema este că nu știm cum am contactat, sigur în Austria. Prietenii noștri din Cluj sunt foarte bine. Și eu mă simt bine. Vă rog să înțelegeți că este groaznic să stai cu gândul că nu știi ce te așteaptă.
Stați în casă, vă rog!! Nu am vrut să panichez pe nimeni, doar sa înțelegeți că se poate întâmpla oricui.” a postat pe Facebook Maria Teianu.
Urziceniul a intrat de aseară pe harta localităților cu cazuri confirmate de coronavirus, persoana infectată fiind dl. Sică Teianu. Anunțul a fost făcut pe contul de Facebook chiar de către soția sa, Maria Teianu.
”Da, soțul a fost testat pozitiv cu corona 19. Vine izoleta să ne ia la Balș. Ne-am autoizolat de când am venit din Austria. Nu am dus nici gunoiul. Rugați-vă pentru noi!!! Eu nu credeam în acest virus. Aveți grijă de voi!!! O să vă țin la curent.” a scris, în urmă cu câteva minute, dna. Teianu.
Există posibilitatea ca pacientul să fi contactat virusul în timpul vacanței petrecute la schi, în Austria, în stațiunea tiroleză Kaunertal.