Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a atacat public în această dimineață pe Ludovic Orban, numindu-l ”premierul – bufon”, ”un laș care mușcă și fuge”. Pentru a-și completa ofensiva, Firea și-a însoțit postarea pe Facebook cu o fotografie sugestivă ce îl înfățișează pe Orban în plin program, de somn la locul de muncă.
“Prostia are talentul de a fi insistenta” – Albert Camus. Si la noi, in mod repetitiv, ciclic, insistent, ca si cum ar fi gasit solutii pentru toate urgentele guvernamentale si se plictiseste, premierul-bufon face referire, scrasnind din dinti, la mine.
Aseara, in fief Pnl – ca orice las, fuge de o intalnire cu mine, i-am lansat nenumarate invitatii la un dialog direct intr-o emisiune -, musca si fuge.
Ultima tampenie spusa aseara este ca am avut “nesimtirea” sa ma duc la Compania Nationala de Investitii, sa depun un proiect realizat de echipa mea, asigurand si cofinantare, pentru realizarea unei sali polivalente in Bucuresti, pe care, ca si alte sali mari din Capitala, sa o foloseasca intreaga tara, si asa cum s-a intamplat in trecut, cand obiective de investitii din marile orase si/sau municipii, au fost finantate de catre guvern, cum este si normal.
In orice lume democratica si orice persoana cu bun simt si logica va considera ca un om politic este “nesimtit” daca nu munceste sa aiba proiecte, sa se zbata pentru a face rost de finantare, mai ales in conditiile amputarii grave a bugetului Capitalei si pe timpul Domnului Dragnea, si acum, pe vremea Domnului Orban. Cine se aseamana face la fel!
O “nesimtire” este sa imprumuti tara ca sa-ti satisfaci sponsorii dar sa te plangi ca nu ai bani de pensii si salarii, obraznicie este sa angajezi oameni fara studii, doar pentru ca sunt sotiile sau odraslele sponsorilor, tupeu este sa tai fondurile pentru autostrazi si spitale, indolenta la guvernare este sa tii in functii ministri penali si penibili, nesimtire este si sa fi fost viceprimar al Capitalei si sa te fi remarcat doar prin dorinta fierbinte de a distruge sistemul de termoficare, in scurtele pauze cand nu faceai chermeze in birou, stropite cu alcool din belsug, asa cum stie tot guvernul ca faceai si cand aveai birou prin Palatul Victoria.
Da, recunosc, sunt de o mare nesimtire fata de apucaturile peneliste la Primaria Capitalei si am starpit capusele lor – 4,5 afaceristi verosi,nu oamenii de afaceri onesti -, si stiu ca asta nu mi-o puteti ierta! Am facut economii la buget si am asigurat servicii de calitate la preturi corecte! O blasfemie pentru voi!
Dar, lumea va judeca si prin prisma a ceea ce nu ati facut bun pentru oameni cand ati condus Bucurestiul si a ceea ce ati facut pentru buzunarele voastre si ale sponsorilor vostri pe care i-ati activat si acum sa plateasca bugete pentru a va fi promovate declaratiile stupide la adresa mea.
Ne intalnim la vot si vom vedea atunci pe cine considera alegatorii mai “nesimtit”, “obraznic” si “tupeist” (calificative cu care m-ati gratulat, in lipsa de argumente si realizari).”, a postat Gabriela Firea.