in ,

Vuvuzeaua Mircea Badea se simte cetățean de rangul al doilea!..

mircea badea

Nu se știe exact dacă există și adulți care îl privesc și-l ascultă pe îndrăgitul comic zis, printre prieteni, ”Mircică minte mică” dar, printre copiii de grădiniță pe care reușește să-i distreze cu maimuțărelile lui s-a găsit, duminică, un puști care l-a întrebat dacă a votat.

Supărat și serios, nevoie mare, cum îl știm, celebrul gurnalist s-a plâns că se simte un cetățean de rangul al doilea față de românii din diaspora care au avut trei zile pentru votare!.

Știut fiind faptul că cei plecați sunt cam toți de partea cealaltă a baricadei față de taraba la care se înfruptă cu rahao Mircică, era și normal ca el sa aibă o reacție de retardat, așa cum obișnuiește din timp în timp.

Fără să insistăm prea mult pe calculele care arată că diaspora este cel mai mare investitor care aduce bani străini în România, și merită tot respectul nostru, îi amintim inteligentului manechin de frizerie sătească un fapt simplu care a stat la baza organizării, îndelung contestate de el, a alegerilor în străinătate: dacă în țară se organizează secții de votare la fiecare colț de strada sau ulița din fiecare oraș sau cătun uitat de lume, în țările cu comunități de români, cea mai apropiată secție poate fi, pentru unii, la câteva sute sau mii de kilometri.

Dacă ținem cont că oamenii ăia nu au timpul liber din România și că fac deplasarea la vot pe banii și pe sănătatea lor, atunci suntem nevoiți să-i dăm dreptate macacului, cu o singură precizare: în comparație cu diasporenii, tu, Mirciule, nu ești cetățean de rangul doi ci doar un slugoi.

De tot rahatul…

What do you think?

Written by Badea Scârțana

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Comentarii

0 comentarii

Viorica Dăncilă a fost scandalizată de cortina prea scurtă a cabinei de vot!

pf daniel

Minune la votare! PF Daniel a intrat în cabină cu un buletin de vot şi a ieşit cu câteva mii de euro primite ca donaţie!