in ,

Tânăra România a fost răpită şi agresată continuu de o reţea de interlopi!

Un anunț șocant zguduie întreagă populație a țării: România a fost rapită în urma cu aproape treizeci de ani și de atunci este tâlhărită, violată și umilită continuu. Vecinii ei declară că ultima dată au văzut-o în 1989 când ieșise „la ocazie”, vrând să ajungă în democrație. Atunci, un nene cu zâmbet fals și fața de bunicuță a invitat-o în Volga lui cu o voce mieroasă: „Urcă, mai dragă!”

Pe surse am aflat că ar fi ajuns pe mâna unei rețele de proxeneți periculoși care se recomandă „patrioții” și care, invocând câștigarea alegerilor în mod democratic, își permit să o supună pe necoapta Românie la perversiuni greu de imaginat într-un stat civilizat: i-au mâncat banii, i-au vândut zestrea și au obligat-o să întrețină relații nesănătoase cu toți prietenii, copiii, nepoții, frații și amantele lor care, fiind bugetari, nu au plătit niciodată serviciile prestate.

Medicii legiști i-au diagnosticat pe acești interlopi că fiind obsedați financiar și bolnavi de putere, cu mari dificultăți de relaționare interpersonală (vorbesc cu alegătorii doar în campaniile electorale) și cu percepția că au organul sexual mic (de aceea își iau mașini și vile foarte mari).

După ce au batjocorit-o cum le-a trecut prin cap, fiind protejați de complicii din instituțiile statului, au îngropat-o în datorii și acum rânjesc, mândri de parvenirea lor, din limuzine luxoase cu geamuri fumurii prin care să nu-i vadă prostimea cum își pipăie secretarele și le ling cu gura plină de icre negre.

Milioane de români au sunat disperați la 112 ca să se plângă de situația în care se află dar „monștrii sacri ai imposturii” au tratat apelurile că fiind „niste glume proaste ale statului paralel”.

What do you think?

Written by Barikada

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

În lupta ei anti-vaccinuri, Olivia Steer îl demască pe Raed Arafat

De ce se închid piețele? Răspunsul lui Orban