Clarvăzătoarea vedetelor, Carmen Harra, a vorbit despre ce urmează în următoarea perioadă pentru români. Aceasta afirmă că România va renaște, însă vor avea loc în viitorul apropiat tensiuni fără precedent. Citește mai mult
Presa britanică relatează cazul unui miliardar, Haakon Overli (52 de an) care și-a părăsit soția plecând cu o ucraineancă refugiată pe care o primise în locuința sa după izbucnirea conflictului cu Rusia. Citește mai mult
Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, a declarat luni că e nevoie de o revizuire a regulamentelor pe baza cărora funcționează instituția, astfel încât procurorii europeni să poată ancheta și infracțiunile de contrabandă. Citește mai mult
Ramzan Kadîrov, liderul regiunii cecene din Rusia, a declarat pe Telegram, la 3 septembrie, că merită să ia o pauză „nedeterminată și lungă” de la postul său, ceea ce a stârnit speculații cu privire la faptul că se gândește serios să demisioneze sau caută vreo favoare din partea Kremlinului Citește mai mult
Noul președinte al Curții Constituționale, Marian Enache, susține că statul are obligația de a judeca pensiile speciale în raport cu realitățile socio-economice. El a precizat că se pot adapta acestor ”realități” toate pensiile speciale, mai puțin cele ale magistraților. Citește mai mult
„Las Fierbinți” e serialul care se difuzează de ani de zile la Pro TV. Proiectul a ajuns la sezonul cu numărul 20, fiind unul dintre dintre cele mai urmărite programe la TV. E filmat în localitatea Fierbinți, care a devenit renumită datorită serialului. Citește mai mult
Șefa statului, Maia Sandu, a răspuns ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, după ce acesta a spus că Republica Moldova trebuie să înțeleagă că orice amenințare pentru pacificatorii din Transnistria va fi privită ca un atac asupra Rusiei. Astfel, președinta a menționat în cadrul emisiunii În PROfunzime că este important să nu ne lăsăm manipulați. Citește mai mult
Ultimul conducător al unui imperiu, fie el și comunist, Mihail Gorbaciov a demisionat pe 25 decembrie 1991 din fruntea Uniunii Sovietice. Citește mai mult
Fostul șef de stat, Igor Dodon, cere tragerea la răspundere penală a Maiei Sandu, președintele Republicii Moldova, "pentru abuz de putere și control asupra justiției".
Dodon anunță că a depus joi, 1 septembrie, o sesizare pe numele conducerii Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, transmite Știri.md. Citește mai mult
Senatoarea Diana Şoşoacă a avut încă de la apariţia pe scena politică o poziţie cel puţin sceptică în ce priveşte Uniunea Europeană şi apartenenţa României la aceasta, dar în Parlament nu-şi exprimase fără echivoc ideile. Citește mai mult
Liderul AUR George Simion a anunţat joi, 1 septembrie, că partidul dă startul campaniei pentru alegerile prezidenţiale şi precizează că există o platformă online pe care oricine se poate înscrie să candideze, dacă întruneşte anumite criterii. El i-a îndemnat pe colegii de partid Claudiu Târziu, Sorin Lavric, Dan Tănasă să intre în cursa pentru prezidenţiale. Citește mai mult
Obiectivele lui Vladimir Putin avute la începerea invaziei din Ucraina au început să fie tot mai îndepărtate, de la îndepărtarea lui Volodimir Zelenski până la ocuparea întregului teritoriu al țării vecine. Acum, armata rusă s-a concentrat pe regiunea Donbas și pe sudul Ucrainei, dar și aceste ținte pot fi ratate, din cauza faptului că până la sfârșitului anului ar putea rămâne fără muniții. Citește mai mult
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat Republica Moldova că orice acțiune considerată ca punând în pericol securitatea trupelor rusești din regiunea separatistă Transnistria va fi considerată un atac la adresa Rusiei, transmite The Guardian.
Într-un discurs ținut la cea mai înaltă școală de afaceri externe a Rusiei, Lavrov a declarat: Citește mai mult
Robert Turcescu fost parlamentar și autodenunțat drept colaborator al unui serviciu secret, când era jurnalist, a reacționat vineri, 2 septembrie, după ce Societatea Timişoara a anunţat că îi retrage premiul ”Alexandra Indrieş”, acordat în anul 2005. Citește mai mult
Ministerul rus de Externe, prin vocea purtătoarei sale de cuvânt, Maria Zaharova, a invitat Bucureştiul să recunoască public că trimite arme Kievului şi să nu se mai ascundă după generalităţi de tipul ''asistenţă umanitară'', conform unor declaraţii ale acesteia postate pe site-ul MAE de la Moscova Citește mai mult
Ministerul Apărării solicită acordul Parlamentului pentru a cumpăra trei sisteme Bayraktar TB2, evaluate la 300 de milioane de dolari, conform unui document transmis Legislativului. Citește mai mult
Un incident halucinant s-a petrecut în urmă cu o lună în Herson, acolo unde câțiva militari ruși s-au împușcat între ei. Ar fi fost vorba despre un conflict spontan între soldații armatei ruse și agenții serviciului de informații FSB. În urma incidentului trei ruși au murit, iar alți doi au fost transportați la spital cu răni grave. Citește mai mult
Armata rusă menţine în Marea Neagră trei nave înarmate cu 20 de rachete Kalibr, transmite agenția de presă Ukrinform, citată de Rador. Citește mai mult
Rezolvarea situației transnistrene depinde de Ucraina. Această declarație îi aparține fostului ministru al Apărării în Republica Moldova, Anatol Șalaru. În cadrul unui interviu acordat pentru NewsWeekLive, Șalaru a propus o colaborare mai eficientă între Chișinău și Kiev. Citește mai mult