in , ,

Heptalogul supraviețuitorului primei zile de Paști

heptalogul supraviețuitorului

Noaptea trecută s-au perindat ambulanțele prin cartier mai ceva ca merțurile episcopilor pe la Patriarhie, când s-a livrat lumina pe mail de la Ierusalim. Tură grea, ce mai… Pe vărul Costică l-au ridicat intoxicat cu șampanie. Când s-au aprins lumânările pe bulevard a crezut ca s-a schimbat calendarul, a început să cânte ”A venit Revelionuu’!” și s-a înfipt până în seară în sticlele cu spumos expirat desfăcute la cumpăna dintre ani. Pe Axinte, metalistul de la 2, l-au prins ăia bătrîni la subsol călărind o coadă de mătură înfiptă-ntr-un cap de miel și urlând arii din ”Jesus Christ Superstar”. E popă tac’su. I-a dat la mir, l-a pus să pupe levierul de la Dacie și apoi a sunat la 112 reclamând că au intrat dracii în fie-su’…

7 porunci pentru un Paște fără antirabic

Cele de mai sus ar fi cazurile light. Vreo 15 vecini, însă, au ajuns la Urgențe cu cazuri grave de burticarie și au băgat toată noaptea antitetanos pe motiv că fuseseră mușcați de intestine de mielul consumat peste zi. Fapt ce m-a făcut să mă felicit o dată în plus pentru că am respectat cu strictețe propriul meu heptalog întocmit pentru perioada de pregătire a dezmățului pascal:
1. Când ieși din bloc, bagă un fluier prin cartier și vezi câți maidanezi lipsesc. Dacă sunt mai mult de 10, vei avea o problemă, așa că îți recomandăm să îți umpli sacoșa cu ștevie și spanac.
2. Dacă te hotărăști totuși să mergi la piață, în dialogul cu măcelarul, întreabă-l dacă știe cum l-a chemat pe miel și fii circumspect dacă îți spune nume ca Patrocle, Țuțu sau Bobiță.
3. Un miel ar trebui să aibă între 7 şi 12 kile. Dacă al tău are în jur de 40, nașul tău nu se va bucura la gândul că ai făcut juma – juma cu el un dog german.
4. Dacă ești bucureștean, fă un drum până în Dragonul Roșu și roagă un chinez să vină cu tine. Întreabă-l apoi ce ar cumpăra el de la măcelar și asigură-te că nu vei lua acel lucru nici dacă ți-l dă gratis.
5. După ce ai pus carnea în apă, cronometrează timpul de fierbere. Dacă după 5 ore îți ricoșează cuțitul din ea, iar după 10 nu mai poți scoate furculița decât cu bomfaierul, nu te ambiționa s-o fierbi și a doua zi.
6. Înainte de a-ți invita musafirii la masă, pune pe o farfurie o bucată de carne și du-o maidanezilor rămași. Dacă vezi că încep să le curgă lacrimi, să nu crezi că au alergie la ceapă!
7. În cazul în care te-ai hotărât totuși să mănânci, fă-ți, preventiv, un antirabic! Poftă bună!

Pasti

Citește și Avatarurile lui Ghiță. Top 7 identități cu care Sebi a păcălit Direcția Operațiuni Speciale

What do you think?

Comments

Leave a Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0
baba la români

Baba la Români: un horror din străbuni

farmecologia populară

Farmecologia populară: fiecare plătește pe unde-i Român