Potrivit surselor Europei Libere, hotărârea va fi adoptată la nivelul ambasadorilor Uniunii Europene, neexistând nicio îndoială că sancțiunile vor fi prelungite.
Conform proiectului, lista persoanelor sancționate va fi completată cu noi detalii care evidențiază asocierea cu cei doi oligarhi fugari, printre care și persoane apropiate lui Ilan Șor.
„Deputata neafiliată Marina Tauber, apropiată de Ilan Șor;
Arina Corșicova, fostă candidată la Primăria Bălți în 2023;
Dumitru Chitoroagă, administrator al televiziunilor afiliate lui Șor;
Neli Parutenko, fosta contabilă a Partidului Șor, fondatoare a organizației Evrazia;
Maria Albot, fosta șefă a fundației „Miron Șor”;
Victor Petrov și Mihail Vlah, adjuncți ai bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul”, potrivit sursei citate.
Sprijin ferm
Uniunea, prin intermediul deciziei, reafirmă sprijinul „ferm” pentru Chișinău și reziliența acestuia în fața tentativelor de destabilizare din partea unor „actori externi”.
În luna februarie 2024, Consiliul UE a impus sancțiuni împotriva a șase persoane și unei organizații responsabile de acțiuni menite să destabilizeze, să submineze și să amenințe suveranitatea și independența Republicii Moldova, iar șeful diplomației UE a calificat decizia drept „un nou semnal politic important de susținere neclintită” a țării vecine.
Arina Corșicova, Dumitru Chitoroagă, Maria Albot și Victor Petrov sunt printre persoanele care s-au ales cu sancțiuni impuse de Uniunea Europeană, acestea fiind și printre apropiații oligarhului fugar Ilan Șor, care, la acea vreme, se ascundea de justiția din Chișinău în Israel.
Măsurile restrictive anunțate de UE prevedeau ca persoanele vizate să aibă interdicție de intrare în spațiul Uniunii, iar activele lor din țările europene să fie înghețate.
Doi fugari
În prezent, oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat definitiv la închisoare în dosarul fraudei bancare, se află la Moscova. Acesta este considerat instrumentul Kremlinului în destabilizarea Chișinăului.
Iar oligarhul Vladimir Plahotniuc, care figurează în mai multe anchete penale, inclusiv în cel al fraudei bancare a fost dat în căutare internațională de Interpol la începutul acestui an, decizia fiind luată după ce autoritățile judiciare moldovene au solicitat revizuirea refuzului în acest sens din 2020.
Ambii sunt fugari din vara 2019, an în care Partidul Democrat din Moldova (PDM), condus de Vladimir Plahotniuc, a rămas fără putere.