Modernizarea drumului care asigură legătura între localităţile Griviţa, Smirna, Iazu, Scânteia şi Valea Ciorii din Ialomiţa a fost finalizată, iar lucrările realizate pe un trons de 15 kilometri au costat peste 21 milioane de lei. Citește mai mult
Autorităţile din Slobozia au decis, din cauza numărului mare de infectări, să redeschidă Punctul de testare gratuită anti-COVID, după ce prima etapă a campaniei s-a încheiat pe 23 decembrie 2021 Citește mai mult
Vicepreşedintele USR Claudiu Năsui consideră că premierul Nicolae Ciucă ar trebui să-şi dea demisia, în contextul suspiciunilor de plagiat în teza de doctorat din 2003. El afirmă că preşedintele Klaus Iohannis este acum "principalul protector al domnului Ciucă". Citește mai mult
Decizia Curţii de Apel Galaţi este definitivă şi a fost anunţată la trei ani de la producerea incidentului, când patrupedul a fost omorât cu un cuţit în scara unui bloc în timp ce între cei doi bărbaţi avea loc o altercaţie. Proprietarul câinelui a făcut plângere la Poliţie şi a avut câştig de cauză în... Citește mai mult
Premierul Nicolae Ciucă a încasat, pe parcusul anilor, potrivit legii, sume importante de bani din sporul de doctorat de 15% acordat inclusiv cadrelor militare, până când legea s-a modificat în 2017 și sporul s-a transformat în indemnizație fixă de 50% din salariul minim brut. Citește mai mult
În mijlocul sărbătorilor de Sankrati, un bărbat beat i-a tăiat gatul unui alt om în timpul unui sacrificiu de animale la Valasapalli, în districtul Chittoor din Andhra Pradesh, duminica, 16 ianuarie. Citește mai mult
Edilul orașului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, spune că a reușit să facă economii de 1,5 milioane lei în bugetul municipiului, plătind facturi mult reduse la gaz metan și energie electrică. Citește mai mult
Nimeni nu mai are voie să râdă în timpul ceremoniei de căsătorie într-o regiune din Rusia. Decizia a fost luată de Oficiul de Stare Civilă din regiunea Rostov. Citește mai mult
Elevii care lipsesc de la şcoală după ce un coleg de clasă a făcut COVID ar putea primi absențe. Ministrul Educației crede că aceasta este procedura corectă. Copiii trebuie să meargă toți la ore, până când DSP face ancheta epidemiologică și stabilește care dintre ei a intrat în contact direct cu cel infectat. Citește mai mult
România riscă să intre în recesiune dacă economia va suporta șocuri precum o creștere accelerată a inflației și a dobânzilor, spune Florin Cîțu. „Când împrumuți miliarde, pentru că ai deficit de finanțat, care s-ar putea să fie mai mare, lucrurile se complică”, spune el. Citește mai mult
Două persoane au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale în urma unui accident rutier petrecut marţi seară, 18 ianuarie, în jurul orei 23.00, pe raza localităţii Borăneşti, Ialomiţa. Citește mai mult
O adevărată avere au confiscat poliţiştii ialomiţeni marţi, 18 ianuarie, de la mai mulţi suspecţi de furturi din depozitele unor societăţi comerciale. Surse din anchetă spun că cei implicaţi fac parte din temutul clan Duduianu. 11 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore. Citește mai mult
Novak Djokovic va trebui să se vaccineze dacă doreşte să participe la Roland Garros, al doilea Grand Slam al sezonului. În Franţa a fost adoptat, la 16 ianuarie, certificatul de vaccinare, transmite France Info, citând o declaraţie a ministrului delegat al Sporturilor, Roxana Mărăcineanu. Citește mai mult
Ionuț Negoiță, fostul finanțator al lui Dinamo, spune că RIN Grand Hotel, cea mai mare afacere a sa, a avut de suferit din cauza pandemiei. Citește mai mult
Co-președintele AUR George Simion l-a acuzat, luni, pe Rareș Bogdan că a încasat bani de la cei pe care îi invita în emisiunile sale de la Realitatea TV. Citește mai mult
„Vânătorul de impostori” Valeriu Nicolae, cel care a studiat sute de CV-uri ale politicienilor, descoperind falsuri și minciuni, afirma despre George Simion că este un „oportunist agresiv sinistru” care nu are nicio legătură cu principiile pe care le declameaza. Citește mai mult
Mai multe infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice au fost constatate de poliţiştii ialomiţeni în weekend. Unul dintre aceştia a fost depistat cu 1,22 alcoolemie şi fără permis. Citește mai mult
Un autoturism aparţinând unui bărbat din comuna ialomiţeană Munteni-Buzău s-a făcut scrum în ziua de 16 ianuarie. Speriat când a văzut maşina cuprinsă de flăcări, bărbatul a sunat la 112 şi a cerut ajutor pompierilor. Citește mai mult
Un bărbat, pasager într-un autovehicul, a sfârşit tragic luni dimineaţă, 17 ianuarie, când maşina în care era pasager s-a răsturnat pe câmp. Şofetrul a fost şi el rănit grav în accidentul rutier. Citește mai mult
Un scandal a izbucnit într-un cabinet de ortopedie a Spitalului Județean din Brăila. Bunica unui pacient și cadrele medicale s-au certat violent, scena fiind filmată cu telefonul mobil al femeii. Citește mai mult