in ,

Arafat recunoaște: ”Am pierdut lupta cu Coronavirusul!”

arafat

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a declarat că ”este foarte clar” că se va ajunge la indicele de infectare cu COVID-19 de 3 la mia de locuitori în Capitală, iar în acest caz, restaurantele, cinematografele şi teatrele se vor închide şi ”este posibil” ca elevii să urmeze cursuri online. Arafat a adăugat că lupta cu Covid a fost pierdută.

”Lupta cu COVID-19, din păcate am pierdut-o. Mai ales că este presiune şi asupra sistemului medical din mai multe puncte de vedere, nu numai asupra capacităţii, ci şi asupra oamenilor care lucrează în sistem. Vom ajunge la un moment în care pacienţii nu vor mai putea fi transferaţi către spitale desemnate Covid, ci vor rămâne în spitalele în care sunt şi vor fi trataţi în spitalele respecive unde trebuie create circuite la nivelul Terapiei Intensive, la nivelul altor secţii care să permită tratarea altor pacienţi. Şi la acest moment avem pacienţi care se tratează în spitalele care nu sunt desemnate Covid pentru că nu reuşim să transferăm imediat, ci transferăm peste câteva ore sau a doua zi. Dar la un moment va trebui să ne pregătim clar şi sistemul trebuie pregătit şi s-au dat indicaţii de către Ministerul Sănătăţii către întreg sistemul sanitar că la un moment dat vom începe să ţinem bolnavii şi în secţiile non-Covid şi posibil vom ajunge şi la bază, din nou, la reducerea capacităţii pentru cazurile elective. De fapt ce am pregătit la începutul pandemiei şi din fericire nu s-a întâmplat atunci şi a devenit un  subiect de critică şi de batjocură deciziile noastre de atunci, acum ne confruntăm cu el şi este clar că unele decizii, posibil să le luăm, să revenim la ce am luat atunci în martie, dar adaptat la situaţia de acum. cele mai importante măsuri au fost pe sistemul sanitar şi mă refer la asta”, a declarat Arafat la Digi24, anunțând și faptul că devine tot mai clar că în Capitală se va ajunge rapid la indicele de 3 de infectare, caz în care ”se vor aplica toate regulile care au fost prevăzute în Hotărârea de Guvern. restaurantele închise, nu mai sunt activităţi la teatre, nu mai sunt activităţi la cinematografe. Bineînţeles, masca devine obligatorie în toate spaţiile publice, deci nu mai există diferenţiere între spaţiul aglomerat şi spaţiul neaglomerat, în toate spaţiile masca este obligatorie. Astea sunt regulile care sunt de bază, în această situaţie. Când trecem de pragul de 3 la mie şi sperăm ca populaţia să înţeleagă şi să respecte pentru că sistemele sanitare au limitele lor, nu doar în România”.

What do you think?

Written by Barikada

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Motive întemeiate pentru care ar trebui să consumi semințe de chia

Orban, despre măsurile din Capitală: Masca va fi obligatorie peste tot. Restaurantele se închid 14 zile