Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că alegerile parlamentare nu trebuie amânate. Alegeri trebuie să aibă loc la termen, fiind fundamentale pentru modul în care se va gestiona pandemia și perioada post-pandemie.
“Tocmai pentru că ne aflăm într-o criză sanitară, tocmai pentru că traversăm o perioadă foarte dificilă din punct de vedere economic și social, trebuie să facem tot posibilul ca România să nu rămână fără un Legislativ cu puteri depline.”
Citește și: Firea, locul 1 pe lista candidaților PSD la Senat! Streinu-Cercel, pe 2 – VIDEO
Președintele a spus că pandemia nu se va termina nici în martie, anul viitor.
„Trebuie să fim cu toții onești față de cetățeni și să spunem lucrurilor pe nume, cu maximă transparență: actuala situație epidemiologică este îngrijorătoare, dar pandemia nu va lua sfârșit – mă tem – nici în ianuarie, nici în februarie sau martie anul viitor, așa cum fals lasă să se înțeleagă cei care susțin amânarea alegerilor”, a spus Iohannis.
România nu are capacitate de testare pentru un număr „foarte-foarte mare”.
„În primul rând, România nu are capacitate pentru testare în număr foarte-foarte mare. Testarea în masă ar însemna poate sute de mii de testări zilnice, ceea ce practic nu se poate. Nu avem dotări, nu avem personalul pentru așa ceva și nici nu e recomandată”, a spus Iohannis.