Popstarul Loredana groza a anunțat pe conturile sale de Facebook și Twitter că intenționează să nu se mai dezbrace 24 de ore pe Instagram, fapt care a stârnit o sumedenie de comentarii furioase din zona fanilor dezamăgiți încă din primele ore ale postărilor.
În timp ce o parte a fanilor i-au oferit, totuși, cuvinte de încurajare, majoritatea extrem de vocală a urmăritorilor bărbați de vârstă mijlocie și-a făcut cunoscut vehement nemulțumirea.
„Ce rost mai ai, Loredano, dacă nu ne arăți și nouă țâțele măcar o dată pe zi?”, a întrebat, spre exemplu, retoric, pe Facebook, utilizatorul LaBii Hor Orădeanul.
„Va fi greu, dar știu că pot face asta! Iar voi, dacă mă iubiți, mă veți putea accepta și așa…” @Lore”, a fost singura replica a Loredanei la avalanșa de proteste ce s-a făcut simțită din partea fanilor.
Loredana, un fervent avocat al campaniei ”Free The Nipple”, speră să strângă peste 10.000 de euro în 24 de ore pentru organizația caritabilă Clothes 4 Puppies.
Ea a declarat că va publica pe Facebook și Twitter, oră cu oră, aventura sa de a nu se mai poza dezbrăcată preț de 24 de ore, ținându-și la curent urmăritorii cu fotografii realizate regulat în această perioadă.