Degeaba avertizeaza autoritatile ca orice activitate de specula intreprinsa acum, in trista perioada de pandemie, va fi aspru pedepsita. Rechinii cu sange de profitor si lipsiti de empatie fata de semenii lor aflati in suferinta isi vad linistiti de afaceri si incearca sa scoata aprofit si din piatra seaca.
In Brosteni de Vrancea, indelednicirile precum scrisul si cititul sunt atat raspandite in randul satenilor incat primarul a catadixit sa imparte formulare cu declaratia pe propria raspundere la toate pravaliile din sat. Mafiotii autohtoni, obisnuiti sa ´´produca lovele din te miri ce´´, profita de naivitatea si lipsa de pregatire scolara a consatenilor si vand, la negru, aceste hartii cu 1 leu /bucata.
Instiintat de ce se petrece in comunitatea condusa de el, primarul si-a facut curaj cu un ciocanel de tuica dupa care a transmis un mesaj care nu lasa loc de interpretari.
„Dragi broșteneni, am fost informat că declarațiile lăsate la magazinele sătești se vând cu 1 leu bucata. Vă rog să fiți respnsabili, să nu le vindeți intre voi, ele sunt gratuite și așa trebuie să rămână. Nu putem face speculă pe vremurile astea, e inadmisibil. Dacă cineva vă solicită bani pentru ele, vă rog sa ma anunțați, să-mi spuneți persoana sau magazinul și voi solicita o verificare amănunțită din partea poliției, pentru ca cei care nu sunt corecți să fie identificați și sancționați”, a punctat primarul Emilian Dumitriu .