Nu trebuie sa rada nimeni atunci cand aude de falimentul cuiva insa cu totii ar trebui sa plangem cand vedem cum s-au imbogatit unii fara sa depuna nici un efort.
Irinel Columbeanu, a carui avere era estimata acum cativa ani la 70 de milioane de euro, si-a justificat succesul in marile afaceri printr-o intalnire miraculoasa pe care a avut-o imediat dupa Revolutie, in fata Hotelului Intercontinental cu cei de la Alcatel.
“Fiind singurul din parcare care stiam franceza, m-au cooptat in business si astfel au inceput sa-mi intre primele milioane in cont”, povestea Iri, crezandu-ne pe toti super naivi.
La cum s-a priceput sa-si dezvolte intreprinderile inclinam totusi sa credem ca singura lui calitate a fost cea de fiu al unui mare comunist, cu relatii sus puse in cinci guverne, de la Gheoghiu Dej si pana la Adrian Nastase.
Dupa ce taticu n-a mai fost in carti, plecand apoi si din aceasta viata, talentul de intreprinzator al lui Irinel a disparut instantaneu. Singurele afaceri pe care a mai putut sa le conduca au fost acelea prin care si-a vandut s-au a cedat la banci acumularile din vremurile bune.
Acum, “inventatorul Columbeanitului”, poate fi vazut la volanul unui Opel modest second-hand si, dupa ce a renuntat la palatul din Izvorani, s-a mutat cu chirie intr-un apartament de doua camere.
Intrebat despre situatia in care a ajuns, Iri nu recunoaste ca are probleme insa i se citeste pe fata gandul care-l macina cel mai rau: in absenta milioanelor aducatoare de huzur, cea care-i va aduce o cana cu apa la pat va avea mult peste varsta liceencelor cu care s-a obisnuit.
Foto click.ro