Mircea Vintilă la Urziceni: Avanpremieră cu gândurile unui Lord

Prietenii îi spun ”Ciocu”, de la apelativul cu care a fost alintat încă din fragedă pruncie – ”Mirciocu”. Păunescu îl numea amurgul zodiei farmecului și lumina zodiei profunzimii. Pentru noi a fost și va rămâne Lordul folkului românesc, un uriaș blând ce stoarce, de decenii, taina muzicii pentru suflet din corzile meșteșugit atinse ale chitarei. Pe 7 aprilie Mircea Vintilă va concerta la Urziceni, în cadrul Galelor ”Zebranno Folk” organizate de Asociația Alt.F.E.L Society, în colaborare cu Barikada.ro și Academia de Folk.

Reporter: Ați făcut violă la Școala de Muzică. Ați optat, până la urmă, pentru chitară pentru că, vorba aia, nu prea ai cum să agăți fete cu viola?
Mircea Vintilă: Aveți dreptate. Cu chitara, nu cu viola sau vioara țineai gașca de prieteni aproape și cucereai cele mai frumoase fete.
R: De ce ați ales folkul, într-o perioadă când nebunia rockului cuprinsese planeta? V-a plăcut mai mult Bob Dylan decât Black Sabbath?
M.V: Am cochetat și cu rockul. Am debutat ca solist vocal al trupei rock ”Vega”. Festivalul de la Woodstock, din 1969, mi-a marcat adolescența. Eram atras de ambele genuri muzicale, rock și folk. Însă Bob Dylan, Joan Baez și Donovan mi-au influențat opțiunea finală: apariția pe scenă acompaniat numai de chitară.
R: ”Miruna” e unul dintre cele mai frumoase cântece folk compuse vreodată la noi. A existat cu adevărat personajul numit Miruna sau e doar imaginația artistului?
M.V: Miruna nu a fost o fantezie, Miruna a existat. Era o persoană veselă, spontană și foarte frumoasă. Astăzi doar cântecul transcende timpul.
R: Ați cântat cu mai toți artiștii importanți de la noi. E vreun nume mare cu care ați vrut să colaborați și nu ați reușit încă?
M.V: Am ratat un moment unic cu un poet unic, Nichita Stănescu. M-a întrebat, într-o zi: “Ai magnetofon?” ”Da, Nichita”, am răspuns. ”Vino cu el la mine, îi dai drumul, tu cânți la chitară și eu spun vorbe”…
R: Mulți artiști români au ales să plece din țară, înainte sau după 89. Dumneavoastră ați rămas. Ăsta e masochism sau patriotism?
M.V: N-am fost tentat să plec definitiv din țară. Să călătoresc, da. S-a întâmplat până la urmă să călătoresc de foarte multe ori după 1989. Vedeți, patriotismul este un sentiment nobil. Sper să nu fie pus în pericol de procesul continuu de globalizare.
R: Folkul a avut dintotdeauna și o latură protestatară. De ce nu se implică însă folkiștii mai mult în viața cetății? De pildă noi credem că Mircea Vintilă ar fi fost, poate, un ministru al Culturii mai bun…
M.V: Eu militez prin cântec, iar mesajele pe care le transmit pornesc din convingeri. Sper că am reușit să transmit lucrul acesta în întreaga mea carieră. Mircea Vintilă rămâne un muzician, nu își dorește a fi un ministru fără portofoliu.
R: Spuneați cândva că vreți să înființați ”un comando muzical care să debarce în forță pe plaja de manele”. Ce s-a întâmplat, ați terminat muniția, văd că maneliștii sunt vii și nevătămați și tot nu plătesc impozit la Fisc?
M.V: Suntem într-o piață muzicală concurențială. Publicul cere, votează, asigură audiență sau vine la spectacole. Daca vă veți uita pe Rai1 și TV5, veți vedea că au o politică de promovare bine structurată, nu distorsionată. Muniția mea, metaforic vorbind, este conceptul de spectacol. Debarc în orice moment cu publicul meu alaturi.
R: După proiectul Pasărea Colibri nu mai urmează nicio altă pasăre… muzicală?
M.V: Conceptul “Pasărea Colibri” a creat un act artistic unic în felul lui și este bine să rămână așa în memoria publicului. Există o deschidere extraordinară pentru idei și variante noi de spectacole cu aceeași anvergură artistică.
R: Organizați periodic, alături de alți trei monștri sacri ai scenei românești – Andrieș, Alifantis și Baniciu – spectacolul ”Tandrețuri pentru femei cu cei patru corifei”. De ce nu vă transformați într-o trupă, că sigur ați umple stadioanele?
M.V: Spectacolul “Tandrețuri pentru femei cu cei patru corifei” are loc o dată la 10 ani. La sfârșitul concertului am anunțat publicul: “Ne vedem peste 10 ani. Dacăa nu puteți să veniți, trimiteți copiii”.
R: Mulți români se regăsesc azi în melodia ”Un om pe niște scări”: în sus nu-i nimic, în jos nu-i nimic. Și totuși, noi ce facem, rămânem toată viața suspendați, așa?
M.V: Visători, idealiști, pragmatici… Azi nu mai există “în sus nimic”. Există profesionalism, concurență, competiție, o provocare pentru noi ca indivizi. Societatea s-a mișcat repede, s-a adaptat. Pentru nostalgicii care mai levitează este timpul să se trezească
R: Ați cântat de ”Lordul John”, de ”Bade Ioane”, credeți că în actuala conjunctură, curând o să fredonăm ceva și de ”tavariș Ivan”?
M.V: Nu știu alții ce vor face dar eu sigur nu voi cânta “tavariș Ivan”. Nu abdic de la convingerile mele și nimeni nu mă va convinge să fac asta. Rămân un cântăreț liber.