Premierul Sorin Grindeanu a deschis azi oficial, în cadrul etapei pilot a Programului Național de Educație Civică Forestieră „Tai un copac, plantezi doi”, „Luna plantării arborilor” la Slobozia cu niște butași de vegetație perenă. În mod neașteptat, după eveniment, primul – ministru al României a fost invitat pentru o conferință ad-hoc, fără presă dar cu procurori, la sediul Serviciului Pentru Combaterea Criminalității Organizate Ialomița. În cauză există suspiciunea rezonabilă că plantele i-au fost pregătite și oferite lui Sorin Grindeanu, înainte de a fi sădite în șantierul de împăduriri din cadrul Ocolului Silvic Slobozia, de către membrii Tineretului Social Democrat Ialomița. Cercetările continuă pentru stabilirea răspunderii tuturor participanților și tragerea lor la răspundere.












