Cazul traficului de copii de la Țăndărei s-a terminat luni, după multe întârzieri, cu o decizie de achitare a tuturor acuzaților.
Cei 26 de oameni acuzați că au traficat aproape 200 de copii din Țăndărei în Marea Britanie sunt liberi. Verdictul a fost dat de Curtea de Apel Târgu Mureș.
Judecatorul Daniel Ursulescu, de la Curtea de Apel Târgu Mureș, a dispus achitarea în temeiul art. 16 alin 1 lit.a din Codul de Procedură Penală – „fapta nu exista”. Mai mult, inculpații vor cere daune la CEDO pentru lunile în care au stat în arest preventiv și pentru cheltuielile de judecata, a declarat avocata Lorena Maria Cretescu.
În luna februarie, toţi cei 26 de inculpaţi fuseseră achitaţi în primă instanță, sau judecătorii au constatat că faptele s-au prescris după ce procesul a fost tergiversat vreme de 9 ani, dintre care 6 numai la Tribunalul Harghita, unde au fost 53 de termene.