Mai mult decât atât, ghicitoarea este convinsă că, în ciuda rezultatelor de la europarlamentare și prezidențiale, situația în România va rămâne la fel de roșie precum drapelul pe care l-a molfăit între gingii la momentul jurământului pentru intrarea în PCR.
Potrivit Babei Ranga, după parlamentarele ce se anunță anticipate, prim-ministru și prezident de Cameră va fi Liviu Dragnea, martirul social – democrat eliberat din pușcărie în urma publicării a 23 de volume din Dicționarul Enciclopedic, Ortoepic și Ortopedic Român, iar moaștele PSD vor fi purtate pe la congrese tot în costumul lui Ion Iliescu, considerat miracolul medical al secolului 21 pentru că, după ce va depăși 100 de ani, el va începe brusc să întinerească și se va stabiliza pe la vârsta de 49 de ani, adică exact atât cât avea în 1979, când juca tabinet cu Toa’șu’ și Toa’șa.
PSD va deveni partid unic cam pe la finele anului, în baza unei ordonanţe fabricate de Florin Ciordache & Curtea Constituţională Band, iar România va ieși din Uniunea Europeană pentru a se alătura Uniunii Sovietice reformate de Putin.
Baba Ranga crede că, țara noastră va avea totuși cele mai mari salarii și pensii din lume, bancnota de o mie de lei urmând să fie cât o foaie A3.
Pentru că în viitor clonarea va deveni ceva banal, în fiecare localitate din țară va fi un primar clonat, la alegere, după Gabriela Firea, Marian Vanghelie și Radu Mazăre. În localitățile cu mulți țigani va fi clonat, la cerere, băimăreanul Cherecheș, care va asigura transportul gratuit la groapa cu deșeuri radioactive pentru concetățenii pârliți de radiații ultraviolete încă din naștere.
Antena 3 și RTV vor deveni singurele televiziuni din România, iar Badea, Ciutacu, Gâdea și Ciuvică vor avea fancluburi în fiecare cămin cultural, unde emisiunile lor vor fi urmărite și aplaudate de întreaga suflare locală.
Creștinismul va dispărea ca religie în România, odată cu pierderea interesului preoților pentru treburile lumești – încasatul șpăgii la înmormântare, ascunsul enoriașelor sub patrafir și al butiilor de vin în burtă.
În schimb, va apărea o religie propovăduită de vuvuzeii mai sus pomeniți: teleorșmenismul. Aceasta va fi un fel de cult animist de mână lungă și ziua a opta, în cadrul căruia va fi venerată o șopârlă reprezentând noua reincarnare a lui Liviu Dragnea, în vreme ce drept-credincioșii se vor saluta cu tradiționalele imperative și interogrative „Jos Statul Paralel!” și ”Unde este domnu’ Iohanez?”.
[…] Previziunile apocaliptice ale vizionarei Baba Ranga pentru România anului 2020! […]