”Soirees de la Mode 22” în memoria lui Răzvan Ciobanu a reunit la Hotel Hilton peste 200 de prieteni apropiați, influenceri, bloggeri, jurnaliști și pasionați de frumos. Invitații speciali ai Galei au fost părinții lui Răzvan Ciobanu, iar Andreea Marin, Simona Pătruleasa, Maria Andrei, Dana Săvuică, Romanița Iovan, Rita Mureșan, Mirela Vescan, Laura Olaru, Ioana Sihota, Ionuț Sava, Maria Andreea au fost doar câteva dintre vedetele care au susținut evenimentul dedicat lui Răzvan Ciobanu.
Evenimentul de modă a fost deschis de Alin Gălățescu și a continuat cu prezentarea colecțiilor capsulă inspirate din stilistica lui Răzvan Ciobanu realizate de designerii Aleha Toncea / accesorii: Bijoux et Bijoux, Alexandra Calafeteanu, Agnes Toma, IE Clothing by Iulia Ghenea și Emilia Tudoran, Lia Aram by Anemona Stanchi / accesorii: Amazing Jewerly, Iuliana Robescu / accesorii: Bijoux et Bijoux, Catch Michelle / accesorii: Laura Olaru, voalete: Mădălina Vlad, Exordia, Rita Mureșan, Romanița Iovan, Natalia Vasiliev, Studio Cabal by Diana Dianu, Claudia Rawlings / încălțăminte: Hardot, Wilhelmina Arz / Design Floral: Mădălina Mocanu.
La final, a fost prezentată ultima colecţie a lui Răzvan Ciobanu, rămasă neterminată, care a adus emoţie în rândul publicului.
“După o săptămână maraton, sunt mândru să avem o nouă ediție Soirees de la Mode închinată de această dată lui Răzvan Ciobanu, un mare și inspirat designer, ce a lăsat urme adânci în universul clienților săi și în Istoria Modei Românești,! ”, a declarat Alin Gălățescu, analist de modă, fondator al evenimentului Soirees de la Mode.
Seara s-a încheiat cu acordarea premiului „ELYSEE Soirees de la Mode 22” pentru „Cea mai originală și apropiată de Tema Mini-Colecție”: EXORDIA 1101 by Arthur Datcu.
Soirees de la Mode reprezintă unul dintre cele mai longevive evenimente de modă din România, prima ediție având loc acum 16 ani. Acesta a fost gândit, încă de la început, ca un complementar al marilor show-uri multibrand de tipul Gala Avanpremiere sau alte evenimente de modă naționale sau regionale.