Dosarele penale instrumentate pe numele lui Iusein Iuksel, fost primar la orașului Fierbinți Târg, fac obiectul unei întrebări adresată Anei Birchall, ministrul justiției, de deputatul PNL Tinel Gheorghe.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni va fi controlat după sesizarea formulată de singurul parlamentar liberal de Ialomița.
Deputatul Tinel Gheorghe nu înțelege de ce instituția nu soluționează mai multe dosare penale în care cercetat este fostul primar al orașului Fierbinți Târg.
„Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni înregistrează câteva dosare pe numele fostului primar al orașului Fierbinți Târg, domnul Iusein Iuksel, care a adus multe prejudicii comunității locale. Dosarele datează din anii 2013 – 2014 și se află în conservare alături de cele înregistrate ulterior primelor demersuri.”, comunică Tinel Gheorghe.
Parlamentarul care este și președintele organizației județene PNL Ialomița acuză Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni că tergiversează lucrurile în cazul fostului primar PSD deși în alte spețe în care au fost cercetați primari PNL dosarele au fost soluționate rapid.
„Primăria Orașului Fierbinți Târg a transmis aceluiași Parchet în 31 mai 2019 Raportul Curții de Conturi Ialomița în care au fost identificate o serie de grave ilegalități comise în timpul mandatului aceluiași fost primar iar Parchetul a înțeles să restituie Primăriei întreg dosarul în data de 25 iunie 2019 fără nicio rezoluție.”, a adăugat Tinel Gheorghe.
Deputatul liberal îi solicită ministrului justiției să explice care este motivul pentru care dosare mai vechi de cinci ani nu își găsesc soluționarea și întreabă ce mijloace procedurale există pentru deblocarea dosarelor înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni pe numele lui Iusein Iuksel.
„Aș vrea să cred că pe lângă această instituție nu s-a constituit un grup infracțional care selectează dosarele și în funcție de culoarea politică cercetează, anchetează și soluționează dosare.”, a mai spus Tinel Gheorghe.