Marți, 13 august, după miezul nopții, un cetățean a alertat poliția prin intermediul serviciului 112. Omul sesiza că vecinul său, Radu Vasilescu, în vârstă de 73 de ani, era incendiat de concubina sa în curtea casei sale din Manasia.
Vecinii au relatat că un foc ardea mocnit în curtea victimei, dar nu au înțeles ce se întâmplă. Abia după ce pe foc au fost puse niște recipiente de plastic au observat că în foc era un corp uman și au alertat poliția.
Polițiștii au găsit cadavrul lui Radu Vasilescu în curte, acoperit cu o pătură din material sintetic. Concubina acestuia, o femeie de circa 50 de ani pe nume Crina, a explicat că victima se simțea rău iar ea a acoperit-o cu o pătură, care a luat foc.
Vecinii povestesc că femeia ar fi incendiat trupul bătrânului pe platoul de beton din fața casei, după care, ar fi tras cadavrul care ars în spatele casei, utilizând o greblă.
Procurorii sosiți la fața locului abia astăzi în jurul orei 18.00 au transportat cadavrul la Medicina Legală, dar au rămas fără saci pentru probe și au apelat la saci menajeri cumpărați de la magazin. Nu se cunoaște la acest moment care este cauza decesului. Se pare că femeia care a incendiat corpul victimei suferă de tulburări psihice.