Instanța a dat termen pentru 26 ianuarie pentru judecarea dosarului finanțării campaniei electorale din 2009, unde parte este Elena Udrea. Avocatul fostului ministru, Veronel Rădulescu, a depus, vineri, la instanță dovada că Udrea s-a îmbolnăvit de COVID-19.
Elena Udrea, infectată cu Coronavirus! Vezi în ce stare se află
Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a depus, vineri, la instanță, dovada imposibilității de prezentare a fostului ministru la termenul stabilit pe motiv că are COVID-19. Avocatul a cerut amânare până când Elena Udrea va putea să aibă ultimul cuvânt în proces.
Judecătorul a luat act de imposibilitatea de prezentare. După dezbateri între avocații din dosar și procurori, judecătorul a stabilit amânarea procesului până la data de 26 ianuarie.
Rezultatul testului pentru COVID-19 în cazul Elenei Udrea a venit cu o zi înainte de termenul în dosarul în care finanţării campaniei electorale din 2009.
Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în 2017, pentru instigare la luare de mită și spălare a banilor, alături de alții.
„În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare”, arăta la vremea respectivă DNA.