Irina Tănase, logodnica lui Liviu Dragnea, fost preşedinte al PSD, a fost chemată marţi la DNA, pentru a da declaraţii ca martor în cazul Tel Drum.
Irina Tănase a declarat că nu a dat declaraţii în dosar: “Am fost citată în calitate de martor în dosarul Tel Drum. Nu ştiu ce a vrut să afle de la mine, nu am dat declaraţii, cred că a vrut dânsa să ne cunoaştem”, a spus ironic, Irina Tănase, marţi, la ieşirea de la Direcţia Naţională Anticorupţie, adăugând că aceasta este o “răzbunare a sistemului”.
“Există un articol în Codul de procedură penală care îmi permite să nu dau declaraţii. Acolo e vorba de fapte de când aveam eu 8 ani”, a explicat logodnica lui Dragnea, potrivit Antena 3.
„Nu pot că consider o coincidenţă că pe 22 decembrie spuneam că lui Liviu îi este pusă viaţa în pericol şi pe 23 s-au scris citaţiile către toată familia. O pot considera o pedeapsă sau o răzbunare a sistemului asupra noastră pentru că am îndrăznit să vorbim despre situaţia în care este acesta. E părerea mea.
E vorba de un chin la care e supus, de o formă de tortură, din punctul meu de vedere, atâta timp cât şase luni laşi un om să se chinuie cu nişte dureri şi să i se agraveze starea de sănătate, deşi îndeplineşte toate condiţiile legale să fie dus la investigaţii medicale, eu consider că e vorba de o formă de tortură şi de o încercare de a-l presa”, a mai spus Irina Tănase.
Irina Tănase precizează că a fost citată şi familia sa (fratele), dar şi familia lui Dragnea în acest dosar – fosta soţie şi copiii.