in

Un tânăr a sunat la 112 să spună că e sechestrat într-un bar. Polițiștii au ajuns în local și au dat peste o petrecere

O petrecere privată a fost oprită de poliţişti, duminică, după ce un tânăr de 17 ani a sunat la numărul de urgenţe 112 şi a anunţat că este sechestat de trei persoane, într-un bar din Timişoara. Poliţiştii au dat amenzi de peste 27.000 de lei şi au întocmit două dosare penale.

În urma sesizării, mai multe echipaje de poliție au mers la locul indicat, unde au fost găsite 12 persoane.

„Din verificările efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că aceștia au participat la o petrecere privată. Toate persoanele prezente au fost conduse la sediul Secției nr. 1 Poliție Urbană Timișoara. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate”, spun reprezentanții Poliției Timiș.

Toate persoanele care au participat la petrecerea privată au fost sancționate, suma totală a amenzilor fiind de 27.500 de lei.

De asemenea, pe numele organizatorului a fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

What do you think?

Written by admin

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0
olivia steer

Olivia Steer: ”Vaccinul ucide! Toți cei care s-au vaccinat în 1918 sunt morți acum!”

Livrarea vaccinului împotriva coronavirusului va întârzia. Motivul?