Cel care a sunat la 112 este fiul artistului.
„La data de 23 aprilie a.c., Secția nr. 3 Poliție Iași a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, de 52 de ani, cu privire la faptul că tatăl său, de 80 de ani, în timp ce se afla în incinta unui hotel, din municipiul Iași, a căzut și s-a lovit la nivelul capului”, a transmis IPJ Iași, într-un comunicat.
Este vorba despre Tudor Gheorghe, unul dintre cei mai apreciați artiști români, au confirmat surse medicale pentru HotNews. Artistului i s-a făcut rău la hotelul unde era cazat și a căzut. A fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, potrivit surselor HotNews.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical, constatând faptul că cele sesizate se confirmă, bărbatul de 80 de ani fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri”, a precizat IPJ Iași.
Polițiștii continuă verificările.
Tudor Gheorghe a susținut luni un concert la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, în cadrul turneului său național, iar sâmbătă urma să aibă concert la Bacău.











