Raportul la care facem referire a fost întocmit de Direcția Județeană de Mediu Călărași, care a deplasat la Slobozia laboratorul mobil al Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate, la solicitarea Direcției Județene de Mediu Ialomița. Punctul de monitorizare a fost amplasat în parcarea Lidl, pe Șoseaua București–Constanța, iar măsurătorile au fost efectuate între orele 15:00 și 24:00.
Ceea ce arată raportul este greu de ignorat. În cele nouă ore de monitorizare au fost analizați mai mulți poluanți: dioxid de azot, dioxid de sulf, monoxid de carbon, amoniac, hidrogen sulfurat, benzen și pulberi în suspensie. Rezultatul este limpede. În timp ce NO₂, SO₂, CO și NH₃ s-au încadrat în limitele prevăzute de standardele utilizate în raport, hidrogenul sulfurat (H₂S) a avut o evoluție complet diferită.
Documentul consemnează 12 depășiri ale concentrației maxime admise pentru probele de 30 de minute, limita fiind de numai 15 micrograme pe metru cub, și nu vorbim aici despre depășiri marginale.
Prima apare la ora 16:30, când concentrația ajunge la 86,35 µg/m³, adică de aproape șase ori peste limita admisă. O oră mai târziu, valorile cresc și mai mult. La ora 17:30 sunt măsurate 127,98 µg/m³, iar la 18:00 concentrația urcă la 225,53 µg/m³. Momentul critic este înregistrat la 18:30, când raportul indică o concentrație de 293,77 µg/m³, ceea ce înseamnă aproape 20 de ori peste limita admisă. Mai grav este că episodul nu se încheie aici. Între 18:00 și 21:00, concentrațiile rămân constant la niveluri foarte ridicate: 174,83, 203,98, 117,34, 197,47 și 251,43 µg/m³, toate de multe ori peste pragul admis de standardul invocat în raport. Practic, timp de aproximativ trei ore, aerul monitorizat a rămas încărcat cu hidrogen sulfurat în concentrații care nu pot fi considerate accidente de câteva minute.
Un detaliu care ridică semne de întrebare
Raportul conține însă și o neconcordanță. În pagina dedicată evoluției concentrațiilor de H₂S, valoarea maximă de la ora 18:30 este trecută ca fiind 293,77 µg/m³. În concluziile finale ale aceluiași document apare însă valoarea de 329,77 µg/m³ pentru același interval orar.
Așadar, dacă ultima valoare este cea corectă, atunci depășirea nu mai este de aproape 20 de ori, ci de aproape 22 de ori peste limita maximă admisă. Diferența ar trebui lămurită oficial de autorii raportului, chiar dacă ea nu schimbă concluzia esențială: nivelurile măsurate au fost extrem de ridicate.
Ceilalți poluanți nu explică episodul
Documentul ANMAP arată că dioxidul de azot s-a menținut mult sub limita orară de 200 µg/m³, fără atingerea pragului de alertă. Și dioxidul de sulf a rămas la valori reduse, mult sub limita de 350 µg/m³. Monoxidul de carbon s-a încadrat, la rândul său, în valorile admise, iar amoniacul nu a depășit concentrația maximă de 300 µg/m³ pentru intervalele de 30 de minute. Cu alte cuvinte, dintre toți poluanții analizați, hidrogenul sulfurat este singurul care iese categoric din tipar, iar acest lucru este consemnat chiar în concluziile raportului.
Frecția și piciorul de lemn: raportul confirmă poluarea, nu și autorul ei
Există tutuși o limită importantă a documentului. Ca de obicei, raportul nu spune cine a produs această poluare. Laboratorul mobil a măsurat ceea ce a ajuns în punctul de monitorizare din parcarea Lidl, dar nu stabilește sursa emisiilor.
Nu există în document o analiză privind direcția și viteza vântului în raport cu posibilele surse industriale, nu este prezentat un model de dispersie și nici nu este realizată o corelare cu activitatea vreunui operator economic.
Din acest motiv, raportul dovedește fără echivoc existența episodului de poluare, însă nu poate fi folosit, de unul singur, pentru atribuirea responsabilității unei anumite societăți.
De asemenea, autolaboratorul a funcționat doar nouă ore, astfel încât pentru mai mulți indicatori nu au putut fi calculate mediile zilnice. Nici pentru pulberile PM₁₀ și PM₂,₅ nu au fost obținute valori zilnice reprezentative, iar în cazul benzenului nu poate fi evaluată limita anuală pe baza unei monitorizări de câteva ore.
Asta nu diminuează însă importanța concluziilor privind hidrogenul sulfurat. Din contră. Dacă într-un interval atât de scurt au fost înregistrate douăsprezece depășiri și concentrații de aproape douăzeci de ori peste limita admisă, întrebarea firească este cât de des se repetă astfel de episoade și ce s-ar vedea într-o monitorizare continuă, desfășurată zile sau chiar săptămâni.
Concluzia Barikada
Raportul ANMAP pune capăt unei dezbateri care a divizat de prea multe ori opinia publică între ”nu pute, domne!” și ”nu există dovezi”. Dovezile există. Sunt oficiale. Sunt măsurate cu aparatură certificată. Și arată că, în seara de 30 iulie 2026, la Slobozia s-a produs un episod sever de poluare cu hidrogen sulfurat, cu concentrații care au depășit în mod repetat și masiv limita admisă.
Ceea ce lipsește încă este răspunsul la întrebarea cea mai importantă: în condițiile în care activitatea și deversările de la Clean Cyclo, vinovatul de serviciu al ultimelor episoade legate de emisiile de hidrogen sulfurat, au fost oprite, cine a produs această poluare și de ce a fost posibil ca asemenea concentrații să ajungă în aerul respirat de locuitorii Sloboziei?
E momentul să ne răspundă DSP-ul și Garda de Mediu?
Raportul Direcției Județene de Mediu Călărași nu închide cazul. Dimpotrivă, îl deschide. De acum înainte, instituțiile statului nu mai pot invoca lipsa unor măsurători oficiale. Există un document emis de o autoritate a statului care consemnează un episod de poluare severă cu hidrogen sulfurat, cu depășiri repetate și spectaculoase ale concentrației maxime admise.
Prima instituție care ar trebui să răspundă este Direcția de Sănătate Publică Ialomița, ocupată în prezent, după cum am putut observa pe paginile de socializare (foto jos), cu campaniile anti-insolație.. Dacă populația Sloboziei a fost expusă unor concentrații de până la aproape douăzeci de ori peste limita admisă pentru hidrogen sulfurat, DSP are obligația de a evalua impactul asupra sănătății publice, renunțând o vreme la campaniile despre caniculă și UV.
Nu doar prin comunicate generale, ci printr-o analiză epidemiologică serioasă, care să răspundă unor întrebări elementare: câte persoane au reclamat simptome specifice în perioada respectivă, dacă au existat prezentări la Unitatea de Primiri Urgențe pentru iritații respiratorii, cefalee, greață sau alte manifestări compatibile cu expunerea la H₂S și dacă populația din zonele afectate a fost expusă repetat unor astfel de episoade.
La rându-i, Garda Națională de Mediu nu se mai poate opri la constatarea că poluarea a existat. Raportul stabilește existența fenomenului, nu și autorul lui.
Prin urmare, următorul pas firesc îl reprezintă identificarea sursei sau surselor care au generat aceste emisii. Asta presupune controale desfășurate exact în intervalele în care au fost înregistrate depășirile, verificarea instalațiilor susceptibile să emită hidrogen sulfurat, corelarea datelor de funcționare ale operatorilor economici cu direcția și viteza vântului și, dacă este cazul, monitorizări simultane în mai multe puncte ale municipiului.
În egală măsură, Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate ar trebui să continue monitorizarea începută la Slobozia. Nouă ore de măsurători sunt suficiente pentru a demonstra existența unui episod de poluare, dar insuficiente pentru a descrie amploarea fenomenului. O monitorizare continuă, desfășurată pe parcursul mai multor zile sau săptămâni, ar putea arăta dacă ceea ce s-a întâmplat în 30 iulie a fost un eveniment izolat sau doar o fotografie surprinsă într-un fenomen care se repetă aproape zilnic.
Pentru locuitorii Sloboziei, raportul are însă deja o semnificație aparte. Ani la rând li s-a spus, direct sau indirect, că mirosul este o impresie, că nu există dovezi suficiente, că lucrurile sunt mai complicate sau că sursa nu poate fi stabilită. Acum există dovada că aerul a fost, într-adevăr, încărcat cu hidrogen sulfurat în concentrații care depășesc de multe ori limitele admise.
Iar din acest moment discuția nu mai este dacă poluarea există. Discuția este dacă statul român va merge până la capăt pentru a afla cine o produce și dacă va avea voința să o oprească.
