Ca orice crestin adevarat, in noaptea de Inviere, indragitul cantaret Pepe, fiul celebrului Ion Talent, a mers ca in orice alt an sa ia lumina de la biserica de care apartine si unde, cand timpul ii permite, mai si canta. Crezand ca job-ul sau de trubadur ii permite mai multe facilitati decat au ceilalti cetateni ai tarii, Pepino, a iesit din casa in slapi, pantaloni scurti si cu zambetul pana la urechi dar fara masca, manusi si declaratia la moda in buzunar. Calatoria ecumenica a fost intrerupta insa de o echipa de politisti care vegheau la buna desfasurare a starii de urgenta si care, din pacate, erau toti rokeri inraiti, nu ascultatori de flamenco.
Degeaba a incercat Pepe sa-si vanda celebritatea si farmecul personal ca fiind bilete de libera trecere. Organele de ordine nici nu au clipit si i-au dat amenda ca oricarui neascultator de reguli iar, dupa terminarea procesului verbal, i-au destainuit ca ei nu se uita la telenovele si nu asculta lautarie spanioleasca.
In vremurile bune, poate cu amenda de cateva mii de lei, starul buclat si-ar fi aprins tigara dar acum, cand a inchis toate pravaliile familiei si a anulat toate cumetriile la care trebuia sa cante, parca si-ar fi dorit sa mai fie insurat cu proprietara unui cimitir care, pe timp de pandemie, merge mai bine ca niciodata.