Coroborând datele comunicatului oficial cu organigrama funcțională a Clean Cyclo, inculpatul din cauză ar fi Mihai Soloman, acestuia fiindu-i reținută oficial calitatea de ”director al unei societăți comerciale care avea ca obiect de activitate colectarea și tratarea deșeurilor periculoase și nepericuloase”.
Procurorii au stabilit, prin acordul semnat la data de 27 mai 2026, o pedeapsă de doi ani de închisoare, suspendată sub supraveghere pentru un termen de trei ani, pentru săvârșirea infracțiunii de neluare sau nerespectare a măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare și eliminare a deșeurilor periculoase, în formă continuată.
Conform anchetatorilor, în perioada octombrie 2025 – martie 2026, inculpatul nu ar fi luat și nu ar fi respectat măsurile obligatorii pentru realizarea procesului tehnologic de tratare a deșeurilor lichide periculoase colectate de societatea pe care o conducea.
Dosarul a devenit cunoscut public după descinderile și măsurile dispuse recent de anchetatori, când procurorii și polițiștii au efectuat percheziții și au dispus rețineri în cadrul investigației privind activitatea desfășurată de Clean Cyclo în relație cu platforma Urban SA. În acel moment, anchetatorii au acuzat existența unor nereguli grave legate de gestionarea și tratarea deșeurilor periculoase, într-un context deja tensionat de scandalul public privind poluarea și mirosurile persistente reclamate în municipiul Slobozia.
Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost trimis Judecătoriei Slobozia, instanță care urmează să decidă una dintre soluțiile prevăzute de Codul de procedură penală. Reprezentanții Parchetului au precizat că această etapă procesuală nu înlătură prezumția de nevinovăție.











