Șapte persoane au fost arestate preventiv în urma incidentului șocant, petrecut în județul Cluj. O salvare în misiune a fost atacată de câțiva localnici cu bâte și topoare. Citește mai mult
În jargonul deloc academic al presei locale există o specie jurnalistică pe care am putea-o numi fără prea multe menajamente ”presa de chitanțier”. Este presa care își construiește o parte consistentă din existența economică facturând administrațiilor publice servicii de ”informare”, ”mediatizare”, ”promovare” sau ”publicitate”, după care vigilența editorială față de aceleași administrații începe, inevitabil sau nu, să ridice semne de întrebare. Nu vorbim aici despre ilegalitatea contractelor, ci despre moralitatea acestora, adică despre conflictul evident de interese dintre postura de ”câine de pază al democrației” și aceea de furnizor plătit al puterii. Citește mai mult
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că investiţii întârziate, fără o strategie, au dus la situaţia de a avea dezechilibre importante în piaţa de energie, fiind vorba şi despre o "combinaţie de decizii greşite, schimbări de miniştri, politici, incompetenţă, poate uneori şi de rea-voinţă". Citește mai mult
Valul de căldură se mai domolește iar numărul zonelor unde va fi caniculă se restrânge. Meteorologii au emis însă mai multe avertizări privind vijeliile care vor lovi azi în mare parte din țară. Citește mai mult
Criza energetică va scumpi și mai mult curentul electric. Unii furnizori au început să trimită propuneri de contracte cu tarife mai mari. Pentru un consum obișnuit, diferența poate însemna zeci de lei în plus în fiecare lună. Specialiștii avertizează că scumpirile ar putea continua și îi sfătuiesc pe consumatori să compare ofertele înainte de a semna acte adiționale. Citește mai mult
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis joi seară că autoritățile germane au pus în executare un mandat de arestare emis de Curtea Federală de Justiție, în urma căruia românca implicată într-o anchetă de spionaj a fost arestată. Citește mai mult
Ministerul rus de Externe susține că autoritățile din Republica Moldova exagerează „amenințarea rusă” și folosesc incidentele cu drone pentru a distrage atenția de la problemele interne. Citește mai mult
Preşedinta Maia Sandu consideră „ruşinoasă” situaţia generată de vizita la Chişinău a unei delegaţii a Ministerului Agriculturii din Afganistan, controlat de talibani, un regim supus sancţiunilor internaţionale, pe care Republica Moldova nu îl recunoaşte. Citește mai mult
Serviciile de informații americane au emis noi avertismente privind posibilitatea ca Vladimir Putin să testeze reacția NATO printr-un atac limitat asupra unui stat membru al Alianței. Citește mai mult
PNL ar putea susţine un Guvern cu un profil tehnocrat dacă acesta va avea majoritate parlamentară şi dacă vine cu un program care să păstreze linia de a controla cheltuielile statului, de a reduce deficitele, a declarat, vineri, Ilie Bolojan. Citește mai mult
Sunt tot mai dese exemplele care ne arată cum politicienii reușesc singuri să-și rezume mandatele mai bine decât ar putea-o face oricare dintre adversarii lor. Pesedistul Ștefan Țintă tocmai s-a înscris pe listă, cu litere groase, cât obrazul unui parlamentar. Citește mai mult
Un bărbat filmat în timp ce desenează cu un spray de graffiti, pe o stâncă de pe Transfăgărăşan, o declaraţie de dragoste unei femei numite Anna, a stârnit un val de reacţii dezaprobatoate pe internet, după ce imaginile au fost publicate de reprezentanţii Salvamont. Citește mai mult
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este aşteptată să decidă joi dacă procesul pe fond în dosarul în care Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi, acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, poate începe. Citește mai mult
Fostul premier Victor Ponta ia în calcul formarea unui nou partid politic, care să adune voturi atât din rândul electoratului PSD, cât mai ales din zona suveranistă. Astfel, Victor Ponta ar putea fi din nou decisiv pentru Nicușor Dan în perspectiva anului 2028. Citește mai mult
Românii care dețin un nuc pe proprietate trebuie să știe că arborele este protejat prin lege, iar tăierea sa fără autorizație poate atrage amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei, chiar dacă acesta se află în propria curte. Citește mai mult
Dosarele medicale şi investigaţiile pe hârtie dispar de la 1 septembrie. La fel şi internările şi consultaţiile fictive decontate în numele unor pacienţi care nici măcar n-au trecut pe la spital. Noua platformă a CNAS aduce programări în timp real și istoricul medical al pacientului, într-o aplicație securizată. Sună simplu. În practică, însă, digitalizarea se împiedică de legislație. Citește mai mult
Autorităţile antiteroriste germane, care conduc ancheta în privinţa dronei încărcate cu explozibil descoperită în timpul nopţii de marţi spre miercuri pe aeroportul din Leipzig, o bază importantă pentru NATO, au constat că detonatorul dispozitivului nu a funcţionat şi acest lucru a împiedicat explozia, scrie POLITICO citând Die WELT. Citește mai mult
O dronă rusească de tip „Gheran-2” a fost descoperită miercuri, 5 august, în apropierea satului Văleni, din raionul Cahul, în Republica Moldova. Citește mai mult
Nivelul Dunării a scăzut cu doi centimetri în ultima zi, iar reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă ar putea fi oprit în următoarele cinci-șase zile, dacă intervenția cu barjele nu va avea efect. Citește mai mult
România se confruntă, joi și vineri, atât cu temperaturi extreme, cât și cu furtuni violente. Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod roșu, Cod portocaliu și Cod galben de caniculă, dar și alerte de vijelii, ploi torențiale și grindină. Citește mai mult