in

Klaus Iohannis se vaccinează public împotriva COVID-19

Președintele Klaus Iohannis a spus, miercuri, că se va vaccina anti-Covid și că o va face public, dacă se va considera că acest lucru ar putea ajuta, ca exemplu pentru cei mai sceptici.

]ntrebat dacă se va vaccina „public”, pentru a da un exemplu celor mai sceptici, șeful statului a spus că o va face: „Dacă se crede că asta ar ajuta, da, cu plăcere, cum să nu, nu am nicio problemă cu asta. Eu sunt pentru vaccinare, personal sunt pentru vaccinare”.

Vaccinarea împotriva noului coronavirus nu va fi obligatorie

„Nu mai avem mult. Deja e clar că este în fază finală de avizare cel puțin un vaccin dacă nu și mai multe vaccinuri. Campania (de vaccinare-n.r.) nu va fi obligatorie. Autoritățile nu pot să oblige pe cineva să se vaccineze. Noi putem să le arătăm toate avantajele vaccinării, noi putem să încercăm să îi convingem să se vaccineze, dar evident nu putem obliga pe cineva să se vaccineze. Desigur că vaccinarea e cea mai bună soluție de a nu contracta această boală.

O campanie reușită de vaccinare este cea care poate să ne conducă la revenirea la normalitate, într-un orizont de timp rezonabil. Eu zic că suntem aproape, se vede deja luminița de la capoătul tunelului”, a declarat luni premierul Ludovic Orban.

What do you think?

Written by admin

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

A murit Diego Maradona! Fostul fotbalist a făcut stop cardiorespirator

„Categoric vom intra în lockdown după alegerile parlamentare”