„Tara mea are campii manoase, dealuri inalte cu mandre flori, izvoare limpezi si racoroase” iar pe aceste relief de bazm cu care ne-a cadorisit Domnul, traiesc in conditii de maxim confort plante si animale cum nu intalnesti pe alte meleaguri. Parca asa invatam pe vremuri despre tara noastra si, dupa ce am mai vazut si noi lumea, am constatat ca Romania chiar este un taram mirific, plin de minunatii, bogatii si, in egala masura, de ciudatenii.
Intr-o tara care are toate conditiile din univers pentru a produce cele mai bune vinuri si rachiuri de pe planeta, inca mai exista concetateni care „rontaie” tot felul de facaturi menite sa le ia rapid si ieftin mintile. S-a ajuns pana acolo incat pe langa celebrele tarii albastre „Mona”, „Ana” si alte sticlute pe care scrie alcool medicinal, sa se consume in cantitati ingrijoratoare spirt contrafacut.
OK, am inteles, acum, pe pandamie, sticluta de sfert de Mona a ajuns 15 lei, deci kilu este 60, adica mai scump decat un wiskey obisnuit. Dar ca sa contrafaci spirtul si nu vreun coniac frantuzesc, wiskey scotian sau palinca de-a noastra, e clar ca cererea este in crestere iar asta dovedeste cat de jos a ajuns „ falnica natie romana”.
De cand e lumea pe Pamant betivanii notorii si-au gasit scuze pentru viciul lor: ”berea curata rinichii, vinul intareste inima, tuica inveseleste madularul”. Dar totusi, ca sa auzi de la rudele celor decedati ca au „baut spirt ca sa nu-i omoare covidul”, este culmea primitivismului, ceea ce nu poate decat sa ne ingrijoreze la ce va urma dupa relaxarea starii de urgenta.