in ,

Fata de la pagina 5 e istorie. Antena 3 a lansat ”Pi..a Zilei”. Foto necenzurat în articol!

pizda zilei1

Fata de la pagina 5 e istorie. Antena 3 a lansat ”Pi..a Zilei”, sau cel puțin așa pare dacă ar fi să luăm în seamă un stop cadru care a face în aceste zile senzație pe rețelele de socializare.

Dincolo de ridicolul situației, incidentul, în eventualitatea în care acesta se va confirma, și nu se va dovedi până la urmă doar un trucaj răutăcios, ar avea și părțile lui bune, ”specialiștii în știri” ai lui Voiculescu arătând că, totuși, sunt și ei oameni, nu doar niște tonomate mecanice, umplute cu fise, care funcționează pe bază de programare de la Varan.

Pe de altă parte, având în vedere interesul cu care este așteptată, săptămână de săptămâna, emisiunea psihologului Lidia Fecioru, scena nu ar fi lipsită de susținere nici așa, cu burtiera ”greșită”.

Dacă mâine ar lăsa Pildele la o parte, la cum arată, la vârsta sa respectabilă, doamna Fecioru cu siguranță ar câștiga titlul de ”regină a balului” la fiecare emisiune la care, chiar și așa, cu ”z”-ul în locul ”l”-ului, s-ar prezenta să conferențieze în compania unor mai tinere, de pildă, Loredane, Brigitte sau Querride.

What do you think?

Written by Opinia Pudică

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0
urziceni

Amenzi record la Urziceni! 5000 de euro pentru o petrecere în 12, pe timp de pandemie!

incidente elctorale sectii de votare

Incidente electorale în secțiile din Dispora: funcționarii i-au reclamat pe românii care au venit să voteze că sunt emigranți ilegali!