in , ,

El este elevul de 46 de ani care a trecut clasa la liceu fără să participe la cursuri!

elev gheorghe cernotoiu
Foto: Pandurul.ro

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a reclamat la DNA că s-a trezit peste noapte că este elev la liceu și chiar a trecut clasa, evident, fără să fi participat nici măcar o zi la cursuri!

Este vorba despre Gheorghe Cernotoiu, un bărbat în vârstă de 46 de ani. Acesta spune că a vurt să se înscrie la liceu anul trecut, crezând că o diplomă de Bacalaureat îl poate ajuta pe viitor. Nu a reușit să promoveze decât clasa a IX-a, la seral, în cadrul unei școli profesionale din Târgu Jiu. Pentru a se înscrie la liceu, Gheorghe Cernotoiu ar fi depus o cerere și o copie a actului de identitate, dar mai erau necesare anumite documente pe care nu le-a mai prezentat. Acesta și-a arătat intenția de a renunța la liceu, dar se pare că situația a luat o altă întorsătură. Bărbatul a povestit că a primit un telefon recent de la o profesoară din cadrul Liceului din Turburea și i s-a comunicat că se află deja în clasa a XI-a, deși gorjeanul habar nu avea că a trecut de clasa a X-a, fiind chiar promovat cu media 5,58.

”Mi se pare ceva anormal. Eu nu aveam cum să mă duc, atât timp cât nu aveam un dosar complet. Nici timp nu aveam. Eu am făcut o cerere în urmă cu un an și ceva, dar am depus și copia de pe buletin. Ulterior, trebuia să aduc o foaie matricolă sau o diplomă care să ateste că am terminat 9 clase. Am absolvit profesionala. Joia trecută am primit un telefon de la doamna dirigintă, așa s-a prezentat. I-am zis că probabil s-a creat o confuzie. I-am zis că eu nici măcar nu am absolvit clasa a X-a. Am crezut că e o glumă proastă. Am aflat că am absolvit clasa a X-a cu media 5,58, fără ca eu să merg nici măcar o secundă la școală. M-au chemat să semnez niște documente pentru școala online. Nu am participat la niciun curs online. N-am cont, habar nu am”, a spus bărbatul.

Cernotoiu a spus că a depus plângere și la Direcția Națională Anticorupție: ”Am depus plângere și la DNA. Am înțeles că s-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești. Pentru mine a fost un șoc. Să aflu că am terminat un an de studiu, fără ca eu să merg la cursuri”, a mai afirmat gorjeanul.

Directorul Liceului Tehnologic din Turburea, Liviu Zgaibă, spune că știa de Gheorghe Cernotoiu că promovase deja clasa a X-a, figurând ca fiind înscris: ”A terminat clasa a X-a și îl așteptam în anul următor. Figura în catalogul clasei a XI-a, însă la școală nu a ajuns. Eu sunt la conducerea unității școlare de la 1 septembrie. Am înțeles că ISJ Gorj s-a autosesizat și va face o anchetă”, a spus directorul liceului. (Citește întreg articolul pe Pandurul.ro)

What do you think?

Written by Barikada

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0
Dan-Barna

Politică de maidan. Cu salvatorii nației!

Noi informații: Anumite grupe de sânge, mai vulnerabile în fața coronavirusului