Scăpată de grijile guvernării, dar și de cele ale unei lungi cariere politice, Viorica Dăncilă se pregătește, în aceste zile, pentru vacanța binemeritată, în opinia sa, pe care urmează să și-o petreacă în Italia.
”O să îmi reiau niște planuri mai vechi de vacanță. Nu am obiceiul să îmi planific în afara sezonului deplasări în ţări exotice, însă mi-aş dori foarte mult, ce-i drept, să văd în ianuarie Turnul din Pizza, și cred că voi putea ajunge la Roma, pentru o astfel de exeprienţă. E drept, de mult îmi doream să merg în Grecia, la statuia aceea, Coiosul din Rodos, dar între timp am aflat că s-a demolat”, a declarat resemnată Dăncilă pentru Antena 3.