Președintele României, Nicușor Dan, s-a aliat cu PSD-ul lui Sorin Grindeanu pentru a distruge PNL, este de părere gazetarul Cristian Tudor Popescu. CTP consideră că președintele Dan se dovedește a fi, cu adevărat, ”șeful sistemului”.
”Șeful Sistemului
Democrația, separarea puterilor în statul român fac reale progrese. Conducerea unui partid este pusă de Justiția Savonea! După ce președintele N. Dan a dat cu ciocanul în PNL, nereușind să-l spargă, iată că aliatul său principal, PSD Știucă, dă jos conducerea partidului, aleasă de liberali cu mare majoritate la Congres. De ce? Ca să fabrice, în fine, majoritatea parlamentară pe care o vrea președintele. N. Dan este cu adevărat, așa cum a declarat, Șeful Sistemului”, a scris CTP pe pagina sa de Facebook.
Gazetarul l-a criticat dur în ultimul timp pe președintele Nicușor Dan, despre care a ajuns să spună, nici mai mult, nici mai puțin, decât că ar fi fost varianta de rezervă pentru înlocuirea rapidă a lui Călin Georgescu de către decidenți ascunși.











