UPDATE 11.30 Susținătorii lui Călin Georgescu scandează în fața DIICOT
În jur de 150-200 de susținători ai lui Călin Georgescu s-au strâns în fața sediului DIICOT, unde jandarmii au montat garduri de protecție pentru a asigura ordinea publică. Ei scandează „Călin Georgescu este președinte” și „Eliberați-l”.
UPDATE 10.30 Călin Georgescu, dus la DIICOT
De la Tribunalul București, Călin Georgescu a fost dus la DIICOT, unde asistă la perchezițiile informatice: procurorii descarcă datele de pe cele 27 de dispozitive luate din locuința sa și caută în telefoanele confiscate date care i-ar ajuta să verifice ce s-a întâmplat cu banii transferați de Răzvan Leu.
UPDATE 10.00 Judecătorii au rămas în pronunțare
Călin Georgescu urmează să afle dintr-o clipă în alta dacă va scăpa de arestul preventiv.
Tribunalul București va decide dacă sunt îndeplinite condițiile pentru schimbarea măsurii preventive cu una mai blândă: control judiciar sau arest la domicilu.
UPDATE 09.40 Călin Georgescu e la Tribunalul București. Speră la înlocuirea arestului preventiv cu arest la domiciliu sau control judiciar
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost adus luni dimineață la Tribunalul București, unde magistrații urmează să analizeze solicitarea sa privind modificarea măsurii preventive dispuse în dosar.
La instanță sunt și avocații fostului candidat la prezidențiale.
Georgescu a cerut înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar.
Tribunalul București va decide dacă sunt îndeplinite condițiile pentru schimbarea măsurii preventive.
O mulțime de susținători așteaptă în fața instanței ieșirea lui Călin Ceorgescu.
Știrea inițială
De la ora 08:00 la DIICOT, continuă activitățile de percheziție informatică, desfășurate în prezența lui Căllin Georgescu, în dosarul de înșelăciune, cu un prejudiciu estimat de anchetatori la peste 1,1 milioane de euro, potrivit TVR Info.Cristela Georgescu, discurs vehement în fața sediului DIICOT: „Suntem o familie obișnuită și am fost supuși unor intervenții brutale”. Perchezițiile continuă
La ora 09:00, fostul candidat va fi adus la Tribunalul București, unde va solicita înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar.
Urmează Curtea de Apel București, unde, de la ora 12:00, este programat un nou termen în dosarul în care Călin Georgescu este cercetat pentru tentativă de lovitură de stat.
Mesaje pe Facebook din arest. Le mulțumește susținătorilor și vorbește despre „vremuri grele” pentru România
Amintim că fostul candidat la alegerile prezidențiale a transmis duminică,11 octombrie, un nou mesaj pe pagina sa de Facebook, pentru a doua zi consecutiv, în condițiile în care se află în arest preventiv.
Călin Georgescu le-a mulțumit susținătorilor pentru sprijinul acordat și a făcut referire la perioada dificilă pe care o traversează atât el, cât și România.
„Vă mulțumesc! Deși nu vă văd, pe unii vă aud, iar pe alții vă simt”, a scris acesta, adăugând că este „copleșit de iubirea voastră” și că „nici distanța, nici zidurile nu pot despărți oamenii uniți în această Lucrare”.
Fostul candidat a transmis și un mesaj către cei care îi împărtășesc convingerile, susținând că mulți dintre aceștia sunt sancționați pentru opiniile lor. „Știu că pentru mulți dintre voi, dragostea de țară și curajul de a vă apăra convingerile au ajuns să fie însoțite de pedeapsă”, a afirmat Georgescu, precizând că „nimic din ceea ce îndurați nu îmi este indiferent”.
Călin Georgescu a descris contextul actual drept unul dificil pentru țară. Potrivit acestuia, „Țara noastră trece, într-adevăr, prin vremuri grele, de mare încercare” și a făcut apel la rugăciune „pentru binele ei”.
Fostul candidat la prezidențiale și-a încheiat mesajul cu un îndemn adresat susținătorilor săi: „Faceți doar binele, feriți-vă de rău, căutați pacea și urmați-o pe ea”, urmat de mesajul „Cu iubire, niciodată îndeajuns, unii pentru alții și noi toți cu Dumnezeu!”.
Publicarea mesajului ridică semne de întrebare în contextul în care persoanele aflate în arest preventiv nu au, în mod obișnuit, acces direct la telefonul mobil personal sau la internet. Potrivit regulilor aplicabile centrelor de arestare preventivă, comunicarea cu exteriorul se realizează prin mijloace aprobate, precum convorbirile telefonice, vizitele sau corespondența.
În aceste condiții, mesajele apărute pe contul de Facebook al unei persoane aflate în arest preventiv pot fi publicate de o persoană din exterior care are acces la cont.
Călin Georgescu se află în arest preventiv și a fost adus săptămâna trecută la DIICOT pentru continuarea perchezițiilor informatice în dosarul în care este cercetat pentru înșelăciune
Ancheta a fost deschisă în urma unei plângeri formulate de omul de afaceri Răzvan Leu, care susține că a pierdut această sumă într-o afacere privind obținerea unei finanțări externe.











