Elena Udrea, aflată la închisoare, a scris un mesaj pe contul ei de Facebook, duminică, cu privire la cazul fostului prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, pus sub acuzare de DNA. Citește mai mult
Temerile că Rusia va ataca orice membru NATO sunt nefondate, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, adăugând că războiul din Ucraina, aflat acum la al treilea an, a arătat limitele capacităţilor Rusiei, potrivit Reuters. Citește mai mult
NATO încearcă să tragă Republica Moldova într-o confruntare militară cu Rusia și Belarusul, a declarat vineri directorul Serviciului Federal de Securitate al Federaţiei Ruse (FSB), Aleksandr Bortnikov, potrivit agenţiei ruse de stat TASS, citată de News.ro. Citește mai mult
Constantin Harasim, fost subprefect și prefect al județului Suceava, actual candidat la funcția de primar al municipiului reședință de județ din partea PUSL s-a fotografiat alături de o pisică în afișul electoral. Citește mai mult
DIICOT a transmis, vineri, că cercetează un cetățean român care a supravegheat obiective militare româneşti sau aparţinând NATO din Tulcea şi a transmis datele Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti. Citește mai mult
Restaurantul Băneasa Grill și-a deschis porțile pe 23 mai 2024, în zona de nord a Capitalei, oferind un meniu variat inspirat din preferințele locale, dar având totodată și influențe mediteraneene. Citește mai mult
Antena 3 CNN a fost amendată cu 10.000 de lei de CNA pentru promovarea în afara campaniei electorale a lui Cristian Popescu Piedone, candidat al partidului lui Dan Voiculescu, patronul postului TV, transmite Pagina de Media. Citește mai mult
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Zărnești, că România nu va trimite soldați în Ucraina. Președintele a precizat, totodată, că o decizie privind cedarea unei baterii Patriot către Ucraina se va lua în CSAT, după ce se pronunță specialiștii. Citește mai mult
Un fost director al CIA afirmă că o victorie a Ucrainei în faţa Rusiei ar presupune recâştigarea teritoriilor pierdute începând cu anul 2014. Citește mai mult
Dosarul „Azilele groazei” din Ilfov a fost trimis în judecată după aproape un an de cercetări. 30 de suspecți, printre care și proprietarii firmelor care administrau căminele, vor fi judecați pentru trafic de persoane. Citește mai mult
Vladimir Putin a „pus ochii” pe insula suedeză Gotland, un teriotoriu de o importanță strategică pentru NATO, a avertizat șeful apărării din Suedia, Micael Bydén, scrie Politico. Citește mai mult
USR dă în judecată Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) după ce instituţia a refuzat să spună dacă procurorul-şef al DNA, Marius Voineag, locuieşte sau nu în casă de la stat. Citește mai mult
Ştefan Godei, administratorul azilului din Voluntari unde bătrâni erau cazaţi în condiţii groaznice, a fost trimis în judecată de DIICOT alături de alţi 27 de inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate. Citește mai mult
Măriri de salariu de 10% pentru anumite categorii de bugetari sunt prevăzute într-un proiect de ordonanță de urgență lansat în dezbatere publică de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Citește mai mult
Cântăreața Xonia, oprită de polițiști în trafic anul trecut, nu era drogată, așa cum arăta testul inițial. Aceasta este concluzia legiștilor, care au contrazis astfel drugtestul agenților de la Rutieră, care indicase un posibil consum de cocaină. Citește mai mult
Autorităţile de la Bucureşti poartă discuţii cu partea turcă în vederea restituirii către România a sabiei domnitorului moldovean Ştefan cel Mare, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu. Citește mai mult
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat el. Citește mai mult
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Citește mai mult
Singurul drum pentru Ucraina și Rep. Moldova este Uniunea Europeană, este de părere deputatul ucrainean Mykhailo Radutskyi, care s-a aflat la sfârșitul săptămânii trecute la Chișinău, împreună cu mai mulți parlamentari din Rada Supremă de la Kiev. Citește mai mult